Bătrâni abandonați de rude prin spitale 

Data publicării:
batrana azil

Medicii spun că au făcut zeci de solicitări la primăriile din localitățile de unde provin cele șapte persoane, însă, până acum, fără rezultat.

Doi dintre cei șapte pacienți permanenți sunt internați la spital de mai bine de un an.

Ioana Băboc are 70 de ani şi a ajuns la spitalul din Drăgăşani acum un an. Medicul de familie din Vultureşti a trimis-o aici şi, după o săptămână de tratament pentru probleme cardiace, nu a mai plecat acasă pentru că nu a venit nimeni să o ia. Până acum nimeni nu s-a interesat de ea şi nici autorităţile din comună nu au ajutat-o.

Nu mai am frate, nu mai am soră, nu mai am pe nimenea. Singură, mamă! Un cuc al nimănui. Mă simt bine. Nu mă simt rău, sa stiti! Au văzut de mine sărmanele”, a spus femeia.

Totodată, managerul spitalului susţine că a făcut în tot acest timp zeci de sesizări la primăria din Vultureşti, Olt. Primarul însă spune că a primit una abia acum 3 zile, prilej cu care a descoperit că femeia are o fată într-o altă comună.

În primul rând să luăm legătura cu primăria Verguleasa, dacă mai are acte, buletin, să găsim o soluţie. Cu organele locale de Poliţie, cu Asistenţa Socială...”, a spus primarul din Vulturești, Gheorghe Treanță când a fost întrebat cum poate fi rezolvată această situație.

În situaţia acestei bătrâne mai sunt alţi şase pacienţi de care nu întreabă nimeni. Un pacient a povestit că nu mai are casă, părinții i-au murit, iar de când se află în spital nu s-a interesat nimeni de el.

Angajaţii spitalului s-au ataşat de bătrânii părăsiţi pe paturile de spital.

„Cu ei ne-am obişnuit, îi îngrijim ca pe propriii părinţi, le acordăm toată atenţia necesară”, a declarat Camelia Mugioiu, asistentă medicală. 

Totodată, conducerea spitalului susţine că nu are soluţii dar nici nu poate să-i arunce în stradă.

„Legal noi facem adrese către primării, catre DGASPC Valcea, ei trebuie să facă dosarul, să fie preluaţi într-un centru de primiri de bătrâni, noi luăm şi noi legătura cu centrul de la Bălceşti, dar este plin”, a precizat managerul Spitalului Drăgășani, Marian Pârvu.

Pentru fiecare dintre aceşti pacienţi spitalul alocă 80 de lei zilnic pe cazare şi hrană, bani din fonduri proprii, care nu pot fi decontaţi de casa de asigurări pentru că bătrănii nu au niciun venit şi deci nici card de sănătate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate