Bloc în pericol de prăbușire. Într-un apartament a apărut o groapă lată de trei metri

Data publicării:
bloc tecuci

Membrii familiei Condurache din Tecuci au privit neputincioşi cum în podeaua din dormitorul lor se formează o groapă lată de aproape 3 metri.

„Tot s-a stricat. Mobila care a căzut, dormitorul s-a rupt când a căzut mobila, de la greutate s-a lăsat. Parchetul s-a înconvoiat tot,” povestește Cornel Condurache.

Speriaţi de ce se întâmplă, cei doi soţi au sunat imediat la 112 şi au cerut ajutorul pompierilor.

„S-a deplasat la faţa locului un echipaj al inspectoratului, care a costatat că pardoseala din dormitor şi o parte din baie se surpase. S-a verificat vizual clădirea, dacă ar pune în pericol, dacă mai are deformări sau fisuri”, spune maiorul Eugen Chiriţă, purtător de cuvânt al ISU Galaţi.

Şi atât. În zilele următoare se vor mai face câteva verificări, pentru a se stabili dacă surparea continuă. Abia la finalul anchetei vor decide dacă imobilul trebuie evacuat. În aceste condiţii, oamenii au început să astupe singuri groapa, cu nisip şi pietriş, pentru a putea locui în continuare acolo.

Potrivit Primăriei, infiltraţiile par a fi principala cauză a surpării. Blocul a fost construit în urmă cu aproape 50 de ani, iar de atunci nu i s-a făcut nicio consolidare. La fiecare ploaie, apa pătrunde în pământ şi în subsol, iar fundaţia cedează puţin câte puţin.

„O să încercăm să facem o şedinţă de Consiliu Local, un proiect de hotărâre, ca o parte din costzuri să o suportăm noi”, spune viceprimarul din Tecuci, Mitică Hulea.

Dacă ancheta pompierilor stabileşte că imobilul este în pericol să se prăbuşească, toţi locatarii vor fi evacuaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât a ajuns să coste școala privată în România în 2026. Harta taxelor din marile orașe
Digi FM
Duminica Tomii 2026, sărbătoare cu cruce roșie în calendarul ortodox. Ce este bine să NU faci în ultima zi a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta Loredana Groza când a câștigat Festivalul de la Mamaia din ‘86. Fanii au reacționat: „De ce a...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
La ce pensie poți spera dacă ai muncit 35 de ani pe salariul minim? Dar dacă ai avut salariul mediu?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dormi 7-8 ore pe noapte, dar tot ești obosit? Explicația unui specialist și sfaturile lui pentru un somn mai...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Robert De Niro și Ben Stiller, schimb de replici despre Ariana Grande. „Probabil cea mai talentată parteneră...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...