Sari la conținut

BOR: Clerul şi credincioşii să decidă raţional în privinţa cardului de sănătate

Foto: Mediafax

Îndemnul este adresat în contextul disputelor provocate de organizaţii religioase ai căror reprezentanţi susţin că cipul cardurilor ar conţine numărul 666 şi subliniază totodată că termenul „card”, citit invers, devine „drac”.

Astfel, Sfântul Sinod a decis, în ultima şedinţă din decembrie 2014, formularea unui punct de vedere al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) despre cardul naţional de sănătate.

La solicitarea Patriarhiei Române, Ministerul Sănătăţii a precizat avantajele generale, pentru pacienţi şi furnizorii de servicii medicale, ale cardului naţional de sănătate, arată Patriarhia Română. În plus, BOR precizează că a luat act şi de punctul de vedere al Colegiului Naţional al Medicilor din România (CMR), potrivit căruia, din punct de vedere etic, nu mai există nicio raţiune de a respinge cardul de sănătate. "Singura problemă care trebuie rezolvată este elaborarea unei soluţii alternative pentru acei pacienţi care din motive de conştiinţă şi religie refuză cardul, iar Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a promis că pentru astfel de persoane va căuta şi va propune o metodă alternativă", mai spune instituţia religioasă .

Totodată, în urma discuţiilor în plen, la propunerea Comisiei pastorale, monahale şi sociale, Sfântul Sinod, luând act de punctele de vedere ale preşedintelui CMR, Vasile Astărăstoaei, şi ale ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a aprobat ca ierarhii să îndemne clerul, monahii şi credincioşii ca, în contextul tulburării provocate de opiniile confuze şi contradictorii din mass-media cu privire la cardul naţional de sănătate, să rămână statornici în credinţa în mântuitorul Iisus Hristos, să cultive mai întâi sănătatea sufletească prin rugăciune şi fapte bune şi să decidă raţional, nu emoţional, totdeauna cu calm şi înţelepciune.

Hotărârea Sfântului Sinod a fost comunicată tuturor eparhiilor din ţară şi străinătate, în vederea adoptării măsurilor necesare pentru punerea în aplicare, a mai spus Patriarhia Română.

Poşta Română a anunţat că peste 8.000 de persoane au refuzat cardul naţional de sănătate. Mai multe organizaţii religioase au cerut autorităţilor să găsească alternativă la cardul naţional de sănătate, întrucât nu pot accepta „un document al diavolului care le poate pune în pericol existenţa”.

Peste 93% dintre cardurile de sănătate au ajuns la asiguraţi, urmând ca aproape un milion, mai precis cele rămase nedistribuite întrucât asiguraţii nu au fost găsiţi la domiciliu, să fie distribuite prin intermediul medicilor de familie care doresc asta sau să fie găsite alte soluţii de distribuţie.

Etichete: biserica ortodoxa romana , BOR , cardul de sanatate , sfantul sinod al bor

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale