Bucureşti. Tratamentele contra ţânţarilor în parcuri vor fi făcute până în octombrie

Data publicării:
parc herastrau wiki

 

Aceste tratamente constau în ceaţă rece tip Ultra Low Volume, ceaţă caldă şi pulverizări, care, potrivit municipalităţii, au o toxicitate redusă pentru om, animale de companie şi vegetaţie, au declarat pentru Mediafax reprezentanţii Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB).

Tratamentele pentru combaterea populaţiilor de ţânţari au debutat în 15 martie în spaţiile închise, respectiv în habitatele unde dezvoltarea acestor insecte a fost posibilă în anotimpul rece: asociaţii de locatari, subsoluri, scări de bloc, subsoluri instituţii publice, reţele edilitare (Apa Nova, RADET) şi subsolurile agenţilor economici.

Tot pentru combaterea ţânţarilor, PMB a demarat, în 23 mai, campania de igienizare a parcurilor şi aliniamentelor stradale cu vegetaţie (tratamente exterioare).

Până în acest moment, s-au aplicat tratamente în Parcul Bordei, Parcul Herăstrău, zona Jandarmeriei, Parcul Circului, Pădurea Băneasa, zona vegetaţie Dinamo, Parc Floreasca, Parcul IOR, Parcul Carol, Lacul Văcăreşti, Parcul Izvor şi zona Parlamentului, Unirii, Sala Palatului, Ateneu, Cişmigiu, Parcul Cireşarii, Parcul Sf. Maria, Parcul Kisellef I+II, Parcul Giuleşti, Parcul Drumul Taberei, ANL Brâncuşi, Parcul Crângaşi, Parcul Bazilescu, Parcul Operei, Parcul Eroii Sanitari, Parcul Naţional al Copilului, Parcul Tineretului, Orăşelul Copiilor, Pepinieră Toboc, Parcul Tei, Plumbuita, zona verde Politehnică, Grădina Botanică, Parcul Pantelimon, Parcul Morarilor, Complexul Lia Manoliu, cimitire şi pe spaţiile verzi de pe aliniamentele stradale din cele şase sectoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri