Bugetul pe 2017, criticat de sindicaliști

Data actualizării: Data publicării:
original_dsc_0311

Proiectul de buget îi nemulţumeşte pe mulţi dintre sindicaliştii chemaţi să dezbată astăzi documentul la Consiliul Economic şi Social. Mai ales că au avut doar câteva ore la dispoziţie să analizeze documentele de sute de pagini. Consiliul a dat un aviz favorabil, dar cu observaţii.

Forma finală a venit la ora 5 şi ceva de dimineaţă, pentru că nu poţi pe un buget, pe un document atât de important să-ţi dai cu părerea şi să votezi după ce l-ai parcurs în 2-3 ore”, acuză Liviu Apostoiu, prim-vicepreşedinte Cartel Alfa.

Până acum, bugetele care au fost aprobate au distrus infrastructura feroviară, în prezent bugetul, dacă se va vota fără amendamentele pe care le-am făcut, va distruge şi resursa umană. La CFR Călători, şefii de tren şi conductorii de bilet cu salarii de necalificat, adică minim brut pe economie”, afirmă Rodrigo Maxim, reprezentant sindicat CFR Călători.

Dar pentru învăţământul universitar nu se regăsesc creşteri, chiar e o uşoară scădere. Universităţile nu vor putea să facă performanţă cu actualul buget”, declară Mihai Dragoş, preşedintele Consiliul Tineretului din România.

Nu apar sume pentru sentinţe judecătoreşti, trebuie în 2017 să primească o parte dintre colegii noştri, nu toţi, sunt judeţe unde nu s-au primit ultimele tranşe”, spune Simion Hăncescu, Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.

Noul proiect al bugetului de stat pe anul 2017 a fost publicat de Guvern, fiind aşteptată să înceapă şi şedinţa Executivului în care acesta să fie aprobat.

Guvernul a majorat puternic, faţă de prima variantă, fondurile alocate Ministerului Apărării, de la 11 miliarde lei la 16,3 miliarde lei, echivalent cu 2% din produsul intern brut (PIB), dar a redus semnificativ fondurile alocate Serviciului Român de Informaţii, principalul serviciu de informaţii al României.

Noul proiect de buget pe acest an a fost publicat vineri de Ministerul Finanţelor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri