Buruiana „otrăvitoare” care-i trimite pe români la medic toamna. Cei care o au în curte pot fi amendați

Data actualizării: Data publicării:
cismigiu parc soare meteo toamna apus
FOTO: Shutterstock

Vara este pe sfârşite, dar suntem în plin sezon al ambroziei. Până acum, peste zece mii de bucureşteni alergici la această buruiană au ajuns la medic, cu ochi roşii, nas înfundat şi strănut frecvent. Iar numărul celor care au alergie la „hrana zeilor” creşte alarmant, avertizează medicii. Deşi, încă din primăvară, autorităţile i-au ameninţat cu amenzi usturătoare pe proprietarii de terenuri care nu îşi curăţă pământul, până acum, doar şapte bucureşteni au fost amendaţi. În Timişoara însă, numai anul acesta, sute de proprietari au fost sancţionaţi de polițiștii locali cu amenzi de până la 2.500 de lei.

Ambrozia, planta care, potrivit specialiştilor provoacă cele mai grave alergii, creşte nestingherită chiar vis-a-vis de clădirea Parlamentului. De altfel, planta se dezvoltă în toate sectoarele Capitalei. Cel mai des o întâlnim în zonele aflate în paragină, pe marginea drumurilor, dar şi în parcuri.

Numărul celor care ajung la alergologi cu mâncărimi de nas şi de ochi, ori cu dificultăţi în respiraţie şi tuse se dublează de la an la an. În Bucureşti, doar vara aceasta au avut nevoie de ajutorul medicilor peste 10.000 de oameni cu sensibilitate la ambrozie.

Cei mai mulţi pacienţi vin în al doilea an, când văd că apare aceeaşi boală şi parcă seamănă cu ce a fost anul trecut. De multe ori, în primele săptămâni consideră că este o răceală şi îşi dau seama că este mai mult decât atât când se prelungeşte perioada de simptome”, spune Poliana Leru, medic alergolog.

Florin şi-a dat seama vara aceasta că ceva este în neregulă.

M-am trezit în jurul orei 4-5 dimineaţa că nu mai puteam să mai respir, ochii lăcrimaţi. Doamna doctor mi-a spus că am nevoie de şapte zile pentru a elimina substanţa din corp şi am luat un tratament intermediar de inhalator şi două tipuri de picături care m-au ajutat să îmi amelioreze”, spune Florin, pacient.

Specialiştii avertizează că alergia la ambrozie poate duce şi la alte complicaţii.

Cei care au simptome de mai mult timp dezvoltă astm în această perioadă. Deci practic începe ca şi o răceală pentru că există simptomele unei banale răceli, dar dacă acestea se repetă de 2-3 ori, în aceeaşi perioadă a anului trebuie să existe suspiciunea de alergie”, afirmă Carmen Bunu Panaitescu, medic specialist alergolog.

Autorităţile au declarat război, primăvara aceasta, plantei care, efectiv, taie respiraţia. În Timişoara, poliţiştii locali au amendat, doar în august, aproape 50 de proprietari, iar valoarea sancţiunilor se ridică la aproape 60.000 de lei. Asta, după ce în iulie au fost amendaţi alți 54 de proprietari. În Capitală însă, doar şapte bucureşteni care nu au stârpit „hrana zeilor" de pe propriile terenuri, au primit amenzi a câte 1.000 de lei, iar 6 firme au fost sancţionate cu câte 5.000 de lei, fiecare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât este ajutorul de deces în 2026 și în câte zile lucrătoare se obţine. Actele necesare pentru a primi banii
Digi FM
O elevă eminentă a fost suspendată chiar în prima zi de școală. Motivul neașteptat pentru care a refuzat să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Arată de 32!” Elizabeth Hurley, apariție spectaculoasă la 61 de ani, în costum de baie. Fanii au reacționat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Practical Magic 2”, debut dezamăgitor la box-office. Cât a încasat în primul weekend filmul cu Nicole Kidman...
Adevarul
„Și ce-mi faceți?” Ce se întâmplă într-o clasă a VII-a în timpul orei: „Unul doarme, patru filmează pentru...
Newsweek
Avertisment dur: În următorii 5 ani ies la pensie 1.300.000 români. Nu are cine le plăti pensia!
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Au comandat o pizza, dar s-au trezit cu un musafir nepoftit. Ce a găsit o familie din Australia lângă...
Film Now
Ce spune Chris Rock despre palma primită de la Will Smith, la patru ani de la incident: "Am avut o zi...
UTV
Alina Șerban a câștigat Premiul Publicului la Veneția. Filmul „Eu contez” este inspirat din viața regizoarei