Cabină foto în mijlocul lanului de lavandă. Povestea tinerilor care au transformat aceste flori într-o afacere profitabilă

Data actualizării: Data publicării:
lan de lavanda

Câmpurile cu lavandă sunt noua modă în materie de şedinţe foto. După ce ani de zile, pe reţelele de socializare, culturile de rapiţă au fost nelipsite din albumul fotografiilor de primăvară, acum florile de lavandă aduc cele mai multe like-uri pe internet. O familie din Timiş a amenajat chiar o cabină foto în mijlocul lanului de flori.

Andreea este pasionată de fotografie şi Laurențiu de agricultură. S-au cunoscut în urmă cu patru ani, iar dragostea pentru lavandă i-a apropiat și mai mult.

Ideea lavandei a venit în urma nunții noastre. Am zis să facem ceva al nostru frumos la casa pe care o avem de la bunicii noștri. Este al treilea an de lavandă și și am zis să o deschidem și pentru cei care vor să se bucure de lavandă de aerul curat de la Fibiș”, afirmă Laurențiu Marian, fermier.

Lanurile de lavandă ale celor doi soţi le găsiţi la 30 de kilometri de Timișoara, în localitatea Fibiș. Acolo au cumpărat şi o cabină foto, unde îi aşteaptă cu surprize pe cei care vor amintiri parfumate.

Include o cafea, o apă, fotografiile sunt nelimitate și cât mai multă voie bună”, afirmă Andreea Marian, fotograf amator.

În ofertă sunt incluse şi două fotografii cu magnet și un buchet de lavandă.

Câtiva kilometri mai departe, îl găsim pe Tudor. Tânărul a renunţat la un job într-o multinaţională şi acum are o afacere cu ulei de lavandă.

Inițial a pornit ca o joacă, noi ne-am luat niște butași de lavandă și i-am pus în balcon, nu știam dacă o să rezulte plante, au rezultat și așa încet încet au rezultat după care am creat o pepinieră”, afirmă Tudor Panait, cultivator de lavandă.

Acum, Tudor are 15 hectare de lavandă și și-a deschis o fabrică de uleiuri esențiale și cosmetice.

Noi vindem uleiurile și engros spre țări europene, în principiu Franța este cel mai mare cumpărător al nostru și produsele noastre cosmetice, ambalate pentru consumatorul final, astea se vând în România și de anul ăsta am început să vindem în UK și în Germania și urmează alte țări din Europa”, explică Tudor Panait, cultivator lavandă.

Afacerea a fost deschisă după o călătorie în regiunea Provence din Franţa, cunoscută pentru câmpurile de lavandă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...