Sari la conținut

Calvarul dimineții pentru șoferii din Capitală

Zi de zi mii de oameni care locuiesc în afara oraşului, au de învins două obstacole. Cozile kilometrice care se formează la intrările în Bucureşti dinspre centură, apoi trebuie să găsească un loc de parcare cât mai aproape de prima staţie de metrou.

Să găseşti un loc de parcare în apropierea staţiei de metrou Berceni, la ora 8 dimineaţa, este aproape o misiune imposibilă. Toate au fost ocupate de cei care şi-au lăsat aici maşinile pentru a merge mai departe cu metroul. Aşa că întârziaţii nu au decât să se mulţumească cu fâşia îngustă de teren viran de vizavi.

După cum vedeţi maşina am lăsat-o pe partea cealaltă unde nu sunt locuri de parcare. Doar când sunt copii în vacanţă mai găsim locuri. Mai multe parcări, asta ar fi singura soluţie,” spune un șofer.

„Parcăm pe unde putem. Mi-am găsit-o şi lovită. Ne asumăm riscurile, ce putem să facem? Cu metroul fac 20 de minute până în Piaţa Victoriei. Cu maşina fac o oră, o oră şi 10,” adaugă altul.

Aceeaşi scenă se repetă şi lângă staţiile Preciziei, Pantelimon, Anghel Saligny, Pipera şi Parc Bazilescu. Situaţia s-ar putea schimba pentru şoferii care intră în Capitală dinspre nord. Lângă Lacul Străuleşti, deasupra depoului de metrou, se construieşte cea mai mare parcare intermodală a Capitalei.

Va avea 690 de locuri. Ultimul aviz a fost obţinut în urmă cu două săptămâni de la RATB, după aproape 9 luni de tergiversări.

Lucrările ar trebui să fie gata în martie anul viitor. Vorbim despre o investiţie de 12 milioane de euro.

O parcare asemănătoare se va construi la capătul Şoselei Pantelimon. Proiectul a fost modificat recent. Noua versiune costă 6.6 milioane de euro.

La finalul anului viitor, această investiţie va fi finalizată. Terminalul multimodal va avea o capacitate de 430 de locuri de parcare, staţie pentru tramvai, staţie pentru autobuz, staţie pentru taxi şi un culoar de legătură cu viitoarea staţie de metrou,” explică Alexandru Ichim, purtătorul de cuvânt al Primăriei Capitalei.

Astfel de parcări ar fi trebuit construite şi în zona Liviu Rebreanu şi bulevardul Aerogării. Pentru ele nu există, însă, bani. 

Etichete: soferi , metrou , video , PARCARI

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale