Camera Deputaților a votat creșteri salariale pentru mai multe categorii de bugetari

Data actualizării: Data publicării:
160817_ilustratie_bani_11_INQUAM_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, OUG 41/2018 pentru modificarea Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, stabilind unele majorări salariale pentru o serie de categorii de personal.

viorica dancila parlament plen buget inquam george calin 2019-02-15 GC vot buget 1-4023
Foto: Inquam Photos / George Călin

Ordonanţa prevede modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017, în sensul introducerii unor reglementări referitoare la introducerea acordării, începând cu luna mai 2018, a indemnizaţiei de hrană pentru personalul din universităţile de stat, dar şi scoaterea gărzilor din limitarea sporurilor la 30% pentru personalul din unităţile sanitare.

Textul adoptat mai prevede şi introducerea posibilităţii pentru unităţile sanitare de monospecialitate şi serviciile de ambulanţă judeţene de ambulanţă şi Serviciul de ambulanţă al municipiului Bucureşti - Ilfov de a beneficia de majorarea procentului care se aplică asupra sumei salariilor de bază, în vederea acordării sporurilor stabilite pentru fiecare dintre aceste unităţi sanitare, astfel încât să se asigure limita minimă a sporurilor prevăzute în regulamentul aprobat.

În Comisia pentru muncă au fost introduse mai multe amendamente.

Conform celor adoptate, personalul încadrat pe funcţiile de inspector şcolar general adjunct, inspector şcolar de specialitate şi inspector şcolar beneficiază de majorarea salarială cu 20% acordată personalului didactic.

Personalul din cadrul aparatului propriu al Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale beneficiază de majorarea salariilor de bază cu până la 25%, în baza criteriilor stabilite prin ordin al ministrului Finanţelor Publice şi, respectiv, prin ordin al ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale.

De asemenea, personalul didactic din învăţământul special şi special integrat, precum şi din centrele judeţene de resurse şi de asistenţă educaţională, respectiv Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională şi din structurile coordonate, monitorizate şi evaluate de către acestea, beneficiază de o majorare cu 15% a salariului de bază.

"Pentru personalul didactic de predare din învăţământ, precum şi pentru personalul didactic de conducere prevăzut la punctul 1 nr. crt. 1, 2, 4 - 6 şi punctul 2 din anexa nr. I, capitolul I, litera A, se acordă un spor de suprasolicitare neuropsihică, de 10% din salariul de bază", precizează un amendament depus de Liviu Dragnea. Un alt amendament al liderului PSD adoptat prevede: "Cadrele didactice care ocupă funcţiile de şef secţie, şef laborator sau şef serviciu medical desfăşoară activitate integrată, prin cumul de funcţii, în baza unui contract de administrare cu o durată de 7 ore zilnic şi beneficiază de drepturile salariale aferente contractului de administrare".

Potrivit unui alt amendament adoptat, "începând cu drepturile salariale aferente lunii următoare intrării în vigoare a prezentei legi, personalul de cercetare cu studii superioare din unităţile clinice, din institutele şi centrele medicale, care este confirmat în gradele profesionale corespunzătoare funcţiilor de la nr. crt. 1 - 13 ale lit. a.1, pct. 2, capitolul I, anexa nr. II la Legea nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de salariul de bază prevăzut pentru unităţi clinice stabilit de lege pentru anul 2022".

Alt amendament prevede că, în situaţia în care, în urma promovării în funcţie, grad sau treaptă profesională ori a avansării în gradaţie, potrivit legii, rezultă un salariu de bază mai mic decât cel avut la data promovării sau avansării în gradaţie, se păstrează salariul de bază avut anterior promovării sau avansării în gradaţie.

Au fost prevăzute, de asemenea, majorări ale salariilor pentru personalul de specialitate criminalistică din INEC.

Astfel, pe perioada în care desfăşoară activitate de expertiză criminalistică, persoanele care ocupă funcţii de conducere beneficiază de majorarea salariului de bază cu 10%, iar persoanele care ocupă funcţii de execuţie beneficiază de majorarea salariului de bază cu 5%. Majorarea salarială se suportă din venituri proprii.

Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...