Video De ce riscă locuitorii din Voluntari să fie călcați de tren în fiecare zi: doi morți într-o săptămănă, iar numărul victimelor crește

Data actualizării: Data publicării:
cale ferata
Foto: Shutterstock

Un bărbat și o femeie au murit miercuri, 20 mai, loviți de tren în zona Voluntari, județul Ilfov, după ce au traversat printr-un loc nepermis. Cea mai apropiată trecere în siguranță este la 3 kilometri distanță. Localnicii au cerut primăriei să ia măsuri, însă deocamdată fără rezultat.

Oamenii din Voluntari își riscă viața zilnic traversând calea ferată. O fac pentru că cea mai apropiată trecere în siguranță este la cel puțin 3 kilometri distanță. Zilele trecute, doi bătrâni, un bărbat în vârstă de 86 de ani și o femeie de 75 de ani, au murit pentru că au ales traseul mai scurt, iar un alt bărbat a scăpat în ultima clipă cu viață, după ce și-a pierdut cumpărăturile în timp ce traversa.

„S-a rupt portbagajul și mi-au rămas alea (n. red. cumpărăturile) jos și am vrut să le iau. Am sărit în partea cealaltă și m-am salvat”, a declarat bărbatul.

Localnicii traversează calea ferată pentru a ajunge la stația de autobuz care îi duce în București, dar și pentru a-și duce copiii la școală. Aceștia au improvizat chiar și un pod pentru a a avea acces la șine.

Bărbat: Am strâns bani cu toții ca să putem trece. Aici, trebuie să mergem tocmai acolo, spre Pipera. Dincolo facem 3 kilometri și la Pipera 4 kilometri. Asta doar ca să traversăm.

Jurnalist: Câți oameni au murit aici?
Bărbat: Cine știe câți. O grămadă!

Cei care și-au pierdut apropiații spun că au auzit ani la rând doar promisiuni despre construirea unei pasarele pietonale. Oamenii povestesc că traversarea liniilor de cale ferată a devenit o rutină periculoasă.

Întrebați de jurnaliștii Digi24 despre măsurile promise în zonă, reprezentanții Primăriei Voluntari au transmis că nimeni nu este disponibil pentru a oferi explicații.

„În momentul acesta persoanele avizate nu sunt disponibile, se află într-o întâlnire la consiliul județean și atunci nu aveam cum să vă răspundem noi ceilalți care nu avem detalii tehnice”, a declarat Raluca Safta, purtător de cuvânt al Primăriei Voluntari.

Potrivit datelor CFR SA, numai anul trecut s-au înregistrat 104 accidente la trecerile de la nivelul căilor ferate din România.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele 5 greșeli care îți pot micșora pensia chiar şi cu mii de lei. Ce îți poate tăia din punctaj fără să îți...
Digi FM
Salariile preoților se schimbă din 2027. Cât va câștiga lunar un preot după noua grilă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce au descoperit fanii în „Thriller” după 40 de ani. Detaliul subtil care a trecut neobservat ani la rând: „E...
Film Now
Puțini știu că e fiica vitregă a lui Steven Spielberg. Actrița din „Anatomia lui Grey”, apariție rară alături...
Adevarul
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau...
Newsweek
Guvernul Tomac, obligat să indexeze pensiile cu 12% și să elimine CASS. Care pensionari iau 800 lei în plus?
Digi FM
Soția lui Christian Eriksen, sacrificiul făcut din dragoste pentru fotbalist. Viața discretă a femeii care...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce simțim "fluturi în stomac" când suntem emoționați sau nervoși? Explicația surprinzătoare a neurologilor
Digi Animal World
Viața tristă a celei mai bogate pisici din lume. A moștenit peste 1,5 milioane de dolari, dar nu a primit...
Film Now
Jane Seymour și Joe Lando au încercat să fie împreună și în viața reală. De ce nu a funcționat povestea lor...
UTV
Cabral a transmis un mesaj emoționant după divorțul de Andreea Ibacka: „Am zile în care mă țin din inerție”