Sari la conținut

Cât de periculoase sunt lifturile din România. 60% dintre ele sunt vechi de peste 30 de ani

Lifturile din România le provoacă teamă celor care trebuie să le folosească. Multe au fost construite acum mai bine de 30 de ani, iar firmele care trebuie să facă reviziile sunt aproape imposibil de controlat de autorităţi. Astfel, cazul femeii care a căzut cu liftul în timp ce mergea la birou se poate repeta oricând.

„Eu aş muri dacă aş rămâne acolo în lift. Te trezeşti odată în întunericul ăla”, afirmă o femeie.

Deşi durata de funcţionare a unui lift este de cel mult 12 ani, 60% din ascensoare au fost construite înainte de 1989, spun autorităţile.

„Avem motorul, reductorul, după cum vezi curge ulei de prin toate încheieturile. Nu ai ce să i mai faci. Şi aici e sistemul care ştie să oprească la staţie. Asta trebuie neapărat schimbat. Cea mai mare problemă este aici multitudinea de contacte. 8...7... Relee, contactori, siguranţe din 86”, spune Ionuţ Scobici, reprezentant firmă ascensoare.

Teoretic, durata de funcţionare poate fi prelungită dacă expertiza tehnică arată că instalaţia nu prezintă riscuri. Cu toate acestea scadenţa liftului care a căzut în gol, marţi, în Capitală, era valabilă până în luna aprilie şi cel puțin pe hârtie avea verificările tehnice la zi.

„Căderea ascensorului a fost doar... până în jumătate de metru”, spune Cătălin Braşoveanu, purtător de cuvânt ISCIR.

La o zi după acest incident, într-un bloc de pe Şoseaua Ştefan cel Mare: în lift nu erau informaţii despre data viitoarei scadenţe şi ascensorul circula cu un bidon plin cu apă.

Deşi firmele care întreţin lifturile îşi pot pierde autorizaţia de funcţionare pentru lipsa afişajului privind data scadenţei, se bazează pe faptul că autorităţile nu pot face faţă controalelor cu cei 62 de inspectori la cele 50.000 de lifturi din țară.

„Asta ar însemna să ne transformăm în poliţişti şi toată ziua să stăm doar pe ascensoare. Nici măcar nu am avea timp să le controlăm pe toate dacă au scadenţă, dacă nu au scadenţă”, afirmă Cătălin Braşoveanu, purtător de cuvânt ISCIR.

Niculae Dobrescu administreaza şase scări de bloc din Capitală. Pentru că primăria nu dă bani pentru modernizarea lifturilor, a gândit o strategie prin care finanțează lucrările de întreţinere, din chirii.

„Primul lucru când am preluat blocul am făcut aceste magazine la parter. Din banii încasaţi, mi-am făcut un program să văd ce se poate schimba”, spune Niculae Dobrescu, preşedinte asociaţie de locatari.

„Este mai silenţios şi urcă normal, adică nu mai are zgomotul ăla, se simte altfel omul în el”, afirmă Florică Stan, administrator.

Ascensoarele noi au cabină din inox, uşi glisante şi afişaj electronic. A schimbat două lifturi până acum, care au costat împreună peste 20.000 de euro. În acest moment 75% din ascensoarele din România nu se mai încadrează în durata normală de funcţionare.