Câți bani poate câștiga un parcagiu pe lună

Data publicării:
parcagiu

Închisoare pentru parcagii. Este propunerea unui deputat liberal care crede că amenda nu îi mai sperie pe cei care cer ilegal bani de parcare, aşa că propune să fie pedepsiţi mai aspru. Între timp, Primăria capitalei şi Poliţia mizează pe şoferi pentru a pune capăt fenomenului.

De 15 ani, Gigel îşi face veacul în centrul capitalei, în spatele Curţii de Apel Bucureşti. Îi dirijează pe şoferii care caută un loc de parcare. Primeşte un leu, doi, după posibiltăţi. În final, se adună.

„Mă ştie blocul ăsta mai bine ca pe copiii lor că ei ne-au crescut aicea. Nu ştiu de ce ar face treaba asta, să ne pună la închisoare”, spune Gigel, parcagiu.

Gigel a strâns un sac de amenzi, dar nu are de gând să le plătească. Şi Valerică a numărat până acum nu mai puţin de...100 de amenzi.

E o cerşetorie. E la mila conducătorului auto. Ca om, e o ruşine, e o ruşine, e adevărat, dar asta e ţara, unde să mă duc? Nici nu vreau să mă duc să-i dau la unu-n în cap, mă duc la puşcărie”, spune Valerică Banu, parcagiu.

Deputatul liberal Ovidiu Raeţchi crede că tocmai frica de puşcărie i-ar putea lăsa fără loc de muncă pe parcagii .

„Într-o primă etapă să vorbim de zile de lucru în folosul comunităţii; într-o a doua etapă să existe eventual o pedeapsă cu suspendare şi abia într-o a trei etapă să se pună problema de o pedeapsă de la 6 luni la un an. Eu sper să nu se ajungă acolo”, afirmă Ovidiu Raeţchi, deputat PNL.

Părerile şoferilor sunt împărţite.

În cazul în care nu achiţi taxa de protecţie, unii chiar şi-au mini privatizat locul. Pentru a rezerva locul unora care ştiu că au bani mulţi. Foarte trist. E o lege bună”, spune un bărbat.

Eşti un pic stresat. Doar să parchezi liniştit şi e cineva în spatele tău care îşi tot dă indicaţii şi lucrul ăsta te enervează şi poţi să calci un pic acceleraţia în momentul ăla şi să zgârii maşina”, afirmă un tânăr.

„Ar trebui să aibă bunul simţ să nu ceară. Dacă vrei să-i dai, să-i dai. Dacă nu, să nu-i dai. Pur şi simplu. Nu cred că ar trebui să ajungă la închisoare. Nu e chiar aşa de gravă situaţia”, spune un bărbat.

Aici, în zona Universităţii, plata unui loc de parcare se face către angajaţii primăriei de dimineaţă de la ora 8, până după-amiază la ora 16.00. Şi un loc de parcare costă, iată! 1 leu 50 pe oră. După, teoretic, cel puţin, parcarea este gratuită pentru orice cetăţean. În practică, însă, totul ţine de negocierile pe care le pot face şoferii cu aşa-zişii parcagii”, afirmă Arina Delcea, reporter Digi24.

„Un parcagiu poate câştiga într-o lună muncind trei ore pe zi aproximativ 4.000 de lei”, spune Răzvan Popa, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale

Poliţia are un mesaj clar pentru şoferi: nu mai daţi bani parcagiilor, pentru că îi încurajaţi!

Mulţi au spus că ar exista problema ca în cazul în care nu dau bani respectivelor persoane maşinile pot fi zgâriate sau cauciucurile pot fi înţepate. De cinci ani Poliţia locală a Municipiului Bucureşti nu a primit nicio sesizare”, adaugă Răzvan Popa, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale.

De la începutul anului Poliţia locală a dat aşa zişilor parcagii 750 de amenzi în valoare totală de peste 95.000 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate