Cazul femeii sechestrate timp de cinci ani. Mărturia concubinului

Data publicării:
concubin rucar

O poveste despre familie și despre cât de indiferentă este comunitatea la drama unei femei și a copiilor ei sub teroarea tatălui. Povestea este de la Rucăr, județul Arges. Femeia are 34 de ani și a trăit acasă un coşmar de câţiva ani.

Concubinul ei a sechestrat-o în casă, a bătut-o, a umilit-o în fel şi chip, i-a distrus actele de identitate şi îi dădea voie doar să îşi ducă fetiţa la grădiniţă. Apoi coşmarul s-a transformat în film de groază. Concubinul a început s-o tortureze, s-o umilească pe femeie în fiecare zi și a filmat scenele - fie cu telefonul, fie cu camerele de supraveghere puse peste tot prin casă.

Atenţie, urmează imagini care vă pot afecta emoţional:

- Te rog frumos să mă ierţi pentru toate cuvintele pe care ţi le-am adresat azi!

- Mai tare, că nu se aude!

- Te rog frumos să mă ierţi pentru toate cuvintele pe care ţi le-am adresat azi!

- OK!

Agresorul se apără şi spune că femeia avea tulburări de comportament şi s-ar fi lovit singură.

Concubin: „Am dat-o în judecată ca să trec fata pe numele meu. A născut fata și a ajuns la centrul maternal din Câmpulung. A fugit de acolo de două ori, o dată pe geam și o dată pe ușă, și a venit la mine. Nu știu despre ce sechestru mai e vorba acum. S-a întors! Din 2013 până în prezent au fost certuri, neînțelegeri. Are probleme de comportament. Ea este o persoană care, după o ceartă, se lovește singură. O pot dovedi foarte clar. Am oprit-o de n ori, i-am luat cuțitul din mână. Se bătea cu pumnii în cap, se lovea de masă. Nu m-a lăsat inima să o las să plece, pentru că am un copil cu ea. Am sperat și am crezut în ea. Nu am dus-o la psihiatru, credeam că se poate rezolva și asa. Nu a fost închisă, am fost cu ea peste tot, în secții de poliție, în primării, nu am sechestrat-o. M-a acuzat că am închis-o într-o cameră.”

Femeia a cerut ajutor prin intermediul unui bilet trimis educatoarei copilului, a fost internată într-un centru social, iar concubinul este acum cercetat pentru lipsire de libertate în mod ilegal şi violenţă.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri