Ce face soţia unui ambasador în România, înainte de Crăciun

Data publicării:
sotie ambasador croatia

Una dintre activităţile în care se implică soţia ambasadorului Croaţiei la Bucureşti, Merica Vidis, este organizarea Bazarului de Crăciun, la care lucrează un an întreg şi alte partenere ale diplomaţilor străini de la noi, dar şi voluntari.

Cum se sărbătoreşte Crăciunul în Croaţia?

Merica Vidis, soţia ambasadorului Croaţiei: Eu iubesc Crăciunul, este perioada mea preferată din an. Începem din prima duminică de Advent, sunt 4 perioade de Advent şi pentru fiecare dintre ele avem o variantă tradiţională pentru a o sărbători. Mai întâi începem să decorăm casa, eu încep să fac prăjituri pentru copiii mei şi după aceea vine Moş Nicolae, aşa cum vine şi în România, după aceea este ziua de Sfânta Lucia şi ultimul Advent înainte de Crăciun. Pentru noi este foarte important Ajunul Crăciunului, în special în Croaţia, pentru că atunci începem să decorăm bradul. Acesta este deja făcut pentru că lucrăm în diplomaţie şi este nevoie să îl facem puţin mai devreme. Dar, în mod tradiţional în Croaţia, îl facem în Ajunul Crăciunului.

Cum este Crăciunul acasă la dvs., la Zagreb?

Merica Vidis: Eu am trei copii şi copiii, împreună cu soţul meu merg întâi să cumpere bradul. În Croaţia folosim un brad natural, pentru că ne place mirosul de brad. Când se întorc, eu între timp pregătesc mâncarea, şi ne aşezăm la masă unde de regulă avem peşte, pentru că este tradiţional la noi să mâncăm peşte în Ajunul Crăciunului. După ce luăm prânzul, începem să împodobim bradul de Crăciun, ascultăm cântece tradiţionale pentru că aşa se sărbătoreşte la noi, apoi luăm cina şi după cină, mergem la biserică, pentru că este slujba de la miezul nopţii şi întreaga familie merge împreună.

Ce vă place cel mai mult să faceţi de Crăciun?

Merica Vidis: Cel mai mult îmi place să fiu cu familia mea, este ceva ce îmi lipseşte aici, pentru că suntem fără copii. În Croaţia petrecem Crăciunul cu întreaga familie, cu părinţii, iar acum ne lipsesc toate acestea. Trebuie să vă mai spun că în ultimii 2 ani Zagreb are cel mai frumos târg de Crăciun din Europa şi cred că este aşa datorită oamenilor din oraş, pentru că se poate simţi pe străzi spiritul Crăciunului, ne place foarte mult această stare, încercăm să fim buni şi să ne pregătim fiecare pentru Crăciun.

Ce face soţia unui ambasador în România, înainte de Crăciun?

Merica Vidis: Avem o stare de spirit foarte bună acum, pentru că avem câteva proiecte începute. Avem Bazarul de Crăciun, este ceva în care îmi place să mă implic, am făcut-o şi în alte misiuni, este cam a opta mea participare şi am deja ceva experienţă şi astfel facem ceva pentru comunitate.

Crăciun fericit! Şi un an nou fericit!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri