Ce nu trebuie să lipsească de la o nuntă în 2017

Data publicării:
mirese

Pregătirea nunţii necesită mult timp şi multă răbdare în alegerea celor mai bune oferte pentru miri, dar şi pentru invitaţii lor. Asta ştiu şi organizatorii de nunţi care s-au strâns în număr mare la Palatul Parlamentului din Capitală pentru a-i ademeni pe viitorii clienţi. Sute de bucureşteni au stat ore bune să inspecteze toate ofertele.

Mirii anului 2017 caută toalete desprinse parcă din poveşti şi locuri din ce în ce mai extravagante pentru petrecerile de nuntă, spun specialiştii în organizarea de petreceri. În acest weekend, viitoarele mirese care au mers la la târgul Mariage Fest din Capitală s-au decis cu greu ce rochie e mai potrivită

Încă căutăm, nu ne-am decis. Abia e începutul. Nu foarte mult, pentru că vreau două. Una pentru o idee din copilărie legată de stilul de prinţesă, legat de biserică mai mult, şi după aceea să te poţi mişca la restaurant, să poţi petrece, că practic despre asta e vorba la nuntă, să te bucuri de ziua pe care o ai,” spune o viitoare mireasă.

Nici mirii nu sunt mai uşor de mulţumit. Anul acesta se poartă costumele cu revere late.

Merg pe ideea de frac, reverendă, dacă nu greşesc, şi încă mai căutăm. Cred că asta rămâne să ne decidem, nu ştiu sigur, în jur de 5.000 lei,” adaugă un viitor mire.

Organizatorii spun că rochiile diafane au fost vedeta târgului din acest weekend.

Au revenit rochiile diafane, rochii de prinţesă, bijuteriile au devenit mai extravagante, iar locaţiile s-au întrecut în a atrage viitorii miri in locuri cât mai noncorfome, de exemplu păduri, pe malul lacului sau chiar la munte. Vorbim de un sezon plin de elemente noi şi foarte proaspete,” precizează Dora Pătraşcu, organizator.

Ultimele noutăţi în materie de nuntă sunt legate de invitaţi. Pentru ei există oglinda magică care face fotografii de neuitat.

Mirii care vor o nuntă accesorizată cu toate noile dispozitive trebuie să pună deoparte cel puţin 5.000 de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri