Ce poți face în București de ziua Copilului. Evenimente și spectacole organizate de 1 iunie

Data publicării:
Ziua Internațională a Copilului 2025. Foto Shutterstock
Ziua Internațională a Copilului 2025. Foto Shutterstock

Ziua Copilului vine cu mai multe activități organizate pentru cei mici în București. De la porțile deschise din Palatul Parlamentui și Depodul Dudești al Societății de Transport București la vizite gratuite la mai multe muzee sau târguri din Capitală.

Palatul Parlamentului își deschide porțile și a pregătit zeci de activități pentru cei mici, atât la Camera Deputaților, cât și la Senat. Evenimentul va începe la ora 10:00 și se va termina la ora 17:00, în tot acest timp cei mici se pot bucura de mai multe activități, cum ar fi o vizită în cabinetul președintelui Camerei Deputaților și sălii de plan, dar și alte activități specifice vârstei.

De asemenea, este pregătită o zonă de food court, iar cei mici vor fi întâmpinați de artiști cu picioroange și spectacole interactive cu baloane de săpun.

Activități pentru cei mici sunt organizate și în fața Senatului României, acolo unde copiii sunt invitați să participe la o serie de ateliere.

De asemenea, și depoul Dudești al STB își va deschide porțile și organizează mai multe activități educative și interactive. Evenimentul se desfășoară între orele 11:00 și 16:00, iar cei mici vor învața să creeze lampioane decorative inspirate de lumina soarelui, să confecționeze dreamcatchere cu fire colorate, mărgele și panglici și să decoreze cutiuțe de lemn folosind tehnica șervețului.

Cei mici vor putea vizita gratuit și muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, între orele 10:00 și 19:00. În grădina muzeului, între orele 10:00 și 17:00, se vor citi povești pe iarbă, copii vor face baloane de săpun, vor desena pa asfalt alături de animatorii Dilu și Dila. De asemenea, cei mici vor putea picta și participa la ateliere de șah sau robotică.

Activități pentru cei mici vor fi organizate sâmbătă și duminică și în cadrul evenimentului „Străzi Deschise”, desfășurat pe Calea Victoriei și pe strada Bârcă din sectorul 5. Pe 1 iunie, Calea Victoriei se va umple de personaje din „Patrula Cățelușilor” și „baloane și voie bună aduse de Clubul Disney”.

Un eveniment dedicat copiilor va avea loc și la Ministerul Agriculturii, denumit „Gustul Copilăriei”. Cei mici vor putea descoperi produse agroalimentare românești autentice și vor putea participa la activități educative și recreative care să celebreze copilăria, tradițiile și natura. De asemenea, cei mici vor putea participa la ateliere creative, unde se vor confecționa opinci, obiecte de lemn și vor putea colora animale, fructe și legume inspirate din satul românesc. Cei mici se vor putea urca și într-un tractor de dimensiuni mici.

Activități pentru cei mici sunt organizate și la evenimentul „West Side Flower Fest” din sectorul 6. Cei mici vor avea la dispoziție un tobogan ce aterizează într-o piscină cu bile și spumă, iar seara se va încheia cu o proiecție pe apă.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine a moștenit, de fapt, averea lui John Lennon? Fiul artistului face dezvăluiri neașteptate după 46 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Transformarea în Jack Nicholson e aproape completă". Val de reacții după ce Leo DiCaprio a apărut fără...
Adevarul
Reacția lui Ponta după ce Călin Georgescu a obținut arestul la domiciliu
Newsweek
Pare parchet de lux, dar costă mult mai puțin. Materialul care revine în tendințe la sfârșitul anului 2026
Digi FM
Prințul Harry, mărturisire neașteptată despre perioada în care a plecat din Marea Britanie cu Meghan Markle...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
4 animale care par să păcălească moartea. Unele își pot regenera corpul, iar altele supraviețuiesc la...
Film Now
Uma Thurman, în rochie-sacou și pantofi cu toc pe covorul roșu. A făcut furori la premiera noului sezon...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro