Sari la conținut

Cel mai modificat om din lume a venit în România

Cel mai modificat om din lume, care și-a tăiat urechile și nasul, și-a introdus implanturi în cap și și-a tatuat chiar și ochii, venezueleanul Henry Rodriguez a ajuns pentru prima dată în Europa, la Sibiu, la convenția internațională de tatuaje, Transilvania Tattoo Expo.

henry rodriguez cel mai modificat

FOTO: Twitter/ Henry Rodriguez

Henry este însoțit la Sibiu de cel care l-a modificat în ultimii șapte ani, venezueleanul Emilio Gonzalez, artist tatuator și cel mai tatuat om din lume. Practic, cei doi au ajuns să fie prieteni și Henry este și el acum un artist în domeniul tatuajelor, potrivit Agerpres.

„Când a venit la mine mi-a spus: Emilio, sunt gata. Acum călătorim peste tot în lume. Henry încă nu este gata, urmează să mai aibă și alte intervenții, este schimbat după modelul lui", a declarat, vineri, Emilio.

Potrivit acestuia, Henry poate să miroasă și să audă normal, deși și-a tăiat o parte din nas și din urechi. Chiar și pielea feței a fost modificată în culoarea roșu.

Henry Rodriguez, în vârstă de 37 de ani, a devenit întruchiparea personajului său preferat din copilărie, Red Skull, eroul negativ din benzile desenate, inamicul Căpitanului America. Pentru a reuși pe deplin această transformare, Henry și-a convins și familia să-l accepte. El este un om cu o viață normală, este căsătorit și are un copil.

Venezueleanul și-a modificat tot corpul doar cu scopul de a semăna cu eroul său din benzile desenate. Henry a suferit foarte multe intervenții în ultimii șapte ani, petrecând 130 de ore în timpul operațiilor.

„Mă simt bine. Sunt fericit așa", le-a spus Henry jurnaliștilor prezenți la Transilvania Tattoo Expo.

Cei doi venezueleni faimoși în toată lumea au recunoscut că modificările corporale pe care și le-au făcut au fost dureroase.

Întrebați cum îi privesc oamenii din jur, Henry Rodriguez și Emilio Gonzalez au spus că la Sibiu oamenii sunt foarte toleranți.

Cea de-a 9-a ediție a Transilvania Tattoo Expo are loc de vineri până duminică la Casa Armatei din Sibiu și găzduiește peste 50 de artiști internaționali, printre care se numără Robert Hernandez, Liorcifer, Benjamin Moss, Don Fat, Maximo Lutz, Victor Policheri și mulți alții. O prezență deosebită este și colecționarul de tatuaje Yall Quinones, care este jurat în cadrul concursurilor de tatuaje de la Sibiu. Un bilet de acces la această convenție costă 15 lei.

Etichete: tatuaje , Transilvania Tattoo Expo , cel mai modificat om din lume , henry rodriguez

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale