Două incendii au dat peste cap circulația trenurilor. Traficul a fost reluat la Buftea și Drăgănești Olt

Data actualizării: Data publicării:
tren foto fb cfr
Foto: Facebook / CFR

Circulația feroviară a fost reluată, duminică după-amiază, atât pe ruta Periș - Chitila, după intervenția pompierilor la locomotiva unui tren tehnologic din stația CF Buftea, cât și între Drăgănești Olt și Radomirești, unde traficul fusese oprit din cauza unui incendiu de vegetație. CFR anunță că, în urma verificărilor, nu au fost constatate pagube la calea ferată, instalațiile feroviare sau linia de contact.

ACTUALIZARE 19:20 Incendiul de vegetație izbucnit între Drăgănești Olt și Radomirești a fost lichidat, iar circulația feroviară a putut fi reluată după repunerea sub tensiune a liniei de contact, duminică, la ora 17:49, informează Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A, transmite Agerpres.

Linia de contact a fost repusă sub tensiune pe ambele fire de circulație ale distanței Drăgănești Olt - Radomirești, precum și pe liniile 1-4 din stația CF Drăgănești Olt. Măsura a permis reluarea traficului feroviar în condiții de siguranță.

Alimentarea cu energie electrică a liniei de contact fusese întreruptă începând cu ora 16:11, pentru a permite intervenția în siguranță a echipajelor de pompieri la incendiul de vegetație.

În perioada în care traficul feroviar a fost oprit, au fost afectate două trenuri de călători operate de SNTFC „CFR Călători” S.A. Trenul IR 16.014 a ajuns în stația CF Drăgănești Olt la ora 16:07 și a staționat temporar, iar trenul R 9013 a sosit în Hm Radomirești la ora 16:25 și a rămas, de asemenea, în staționare.

După lichidarea incendiului și efectuarea verificărilor, nu au fost constatate pagube la calea ferată, instalațiile feroviare sau linia de contact.

ACTUALIZARE 17:45 Potrivit sursei citate de Agerpres, circulaţia a fost reluată la ora 16:26, după ce linia de contact, scoasă temporar de sub tensiune pentru a permite intervenţia în siguranţă a echipajelor de pompieri la locomotiva trenului tehnologic nr. 91.108, a fost repusă sub tensiune.

Reluarea circulaţiei a fost posibilă după finalizarea intervenţiei şi efectuarea verificărilor necesare. 

Știrea inițială

Incendiul de la Buftea s-a produs în jurul orei 14:30, la linia 4 din stația CF Buftea. Focul a izbucnit la locomotiva trenului nr. 91108, operat de CFR SA și format din vagoane dozatoare pentru transportul pietrei sparte, scrie Agerpres.

Pentru ca pompierii să poată interveni în condiții de siguranță, linia de contact a fost scoasă temporar de sub tensiune pe distanța Periș – Chitila, pe ambele fire de circulație.

Potrivit CFR SA, măsura este necesară pentru protejarea echipelor de intervenție și eliminarea riscului electric în zona în care acționează pompierii.

Circulația feroviară pe relația Periș – Chitila este afectată temporar, până la finalizarea intervenției și îndeplinirea condițiilor tehnice pentru repunerea sub tensiune a liniei de contact.

La fața locului intervin echipajele de pompieri, iar personalul de specialitate al CFR SA monitorizează situația și urmează să facă verificările necesare înainte de reluarea circulației în condiții normale.

Drăgănești Olt: Circulația feroviară, oprită din cauza fumului dens

Un al doilea incident a fost semnalat în zona Drăgănești Olt – Radomirești. Începând cu ora 15:10, circulația trenurilor a fost oprită temporar pe ambele fire din cauza fumului dens produs de un incendiu de vegetație izbucnit în apropierea căii ferate.

Măsura a fost luată din motive de siguranță, deoarece fumul reduce vizibilitatea în zona infrastructurii feroviare.

Pompierii intervin pentru localizarea și stingerea incendiului. Potrivit CFR SA, trenurile vor putea circula din nou după reducerea riscului și îndeplinirea condițiilor necesare pentru desfășurarea traficului în siguranță pe ambele fire.

Personalul Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova monitorizează situația și menține legătura cu echipele de intervenție.

CFR SA precizează că siguranța circulației feroviare și desfășurarea intervențiilor în condiții de securitate reprezintă prioritatea companiei.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Taxă în plus pentru moștenitorii care amână succesiunea. Cât plătești după doi ani
Digi FM
Țara europeană, iubită de români, care oferă până la 10.000 de euro celor care se mută în zone depopulate...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
După 24 de ani de „război”, Phil Collins și Paul McCartney s-au împăcat. Replica banală care a declanșat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
Cum poate fi deblocată criza politică din România. Cele patru scenarii analizate de un politolog
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Demi Moore rupe tăcerea după 30 de ani. Ce s-a întâmplat după ce a primit salariul record pentru...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...