Circulație feroviară oprită între Brașov și Sighișoara după ruperea unei șine. Trei trenuri blocate în stații

Data actualizării: Data publicării:
tren cfr
Foto: Facebook / CFR

Circulația feroviară pe ruta Brașov – Sighișoara este întreruptă miercuri din cauza ruperii unei șine, iar trei trenuri de călători sunt oprite în stații, în așteptarea reluării traficului.

Incidentul s-a produs începând cu ora 16:10, iar traficul în zonă este afectat până la remedierea situației de către echipele de intervenție ale CFR SA.

Mai multe trenuri sunt blocate în zonă, în așteptarea reluării circulației:

  • trenul R 3536 Mediaș – Brașov staționează în halta Mureni
  • trenul IR 16021 București Nord – Timișoara Nord este oprit în halta Beia
  • trenul IC 531 București Nord – Cluj-Napoca staționează tot în halta Beia

Circulația acestora va fi reluată în funcție de intervenție.

Potrivit operatorului feroviar, circulația trenurilor în zona afectată se desfășoară în funcție de măsurile operative dispuse de CFR SA, compania responsabilă cu gestionarea traficului pe calea ferată.

Reprezentanții CFR precizează că detalii despre intervenția în desfășurare pot fi solicitate direct administratorului infrastructurii feroviare.

În funcție de momentul în care va fi redeschisă linia, există riscul apariției unor întârzieri și în cazul altor trenuri care circulă pe ruta Brașov – Sighișoara.

Călătorii pot afla informații actualizate despre circulația trenurilor: la telefon 0219521 – INFO CFR, în aplicația „Trenul Meu”, pe site-ul CFR Călători, la secțiunea „Mers tren trafic intern” sau de la personalul din stații.

CFR Călători își cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile create.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
„S-a transformat într-un coșmar”. Ce s-ar fi întâmplat la reuniunea dintre Meghan, Harry și familia regală...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum a cucerit-o Deliric pe Inna. Artistul a dezvăluit secretul relației lor: „Îi spun că o iubesc, o mângâi...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Julia Roberts și Kiefer Sutherland trebuiau să se căsătorească. Ce s-a întâmplat cu doar trei zile înainte de...
Adevarul
Ce se ascunde în spatele celei mai lungi crize de consum din România. Avertisment dur al unui economist...
Newsweek
Românii încep „vânătoarea” anilor de muncă înainte de pensie! CNPP, asaltată de cereri și verificări urgente
Digi FM
O femeie de 38 de ani comandat 18 sticle de vin, apoi a murit. Mama ei, sfâșiată: „Aș fi făcut orice să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Harrison Ford, cu bicicleta prin LA. La 84 de ani, actorul din Indiana Jones are un stil de viață activ: Așa...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...