HARTĂ Cod portocaliu de caniculă în acest weekend în mai multe regiuni din țară. Temperaturi ridicate și în București

Data actualizării: Data publicării:
termometru canicula
Caniculă. Foto: GettyImages

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu de caniculă, sâmbătă şi duminică între orele 12.00 – 21.00, pentru judeţe din Banat, Crişana, în sud-vestul Olteniei şi în vestul Transilvaniei. Meteorologii se aşteaptă la temperaturi de 37 de grade Celsius. Și în Capitală vremea va fi caniculară, în acest weekend, cu valori maxime care vor ajunge la 33 de grade.

ANM precizează că, sâmbătă şi duminică, în Maramureş, sudul şi estul Transilvaniei, jumătatea de nord a Moldovei, estul şi nordul Olteniei şi jumătatea sudică a Munteniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată şi va fi disconfort termic.

„Indicele temperatură-umezeală (ITU) local va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 şi 35 de grade. Luni (9 iunie) vremea călduroasă va persista în sudul şi sud-estul ţării, unde local va fi disconfort termic”, a transmis Administrației Naționale de Meteorologie, care a emis avertizaere cod galben pentru aceste zone.

Sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 12.00 – 21.00, este cod portocaliu de caniculă în Banat, Crişana, în sud-vestul Olteniei şi în vestul Transilvaniei.

ANM canicula
Foto: ANM

„Vor fi înregistrate temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, maximele se vor situa între 33 şi 37 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, local va fi caniculă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi”, mai spune ANM.

În București, sâmbătă între orele 12.00 - 21.00, vremea se va menține călduroasă, disconfortul termic va fi ridicat, iar ITU va fi situat în jurul pragului critic de 80 de unități, conform ANM. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 31 - 33 de grade.

Potrivi sursei citate, duminică, 8 iunie, tot între orele 12.00 - 21.00, regimul termic va continua să fie unul ridicat. Cerul va fi mai mult senin ziua și variabil noaptea, iar vântul va sufla slab până la moderat. Maxima termică a zilei va oscila între 32 și 33 de grade.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Șefa ANM, reacție după dezvăluirile Dianei Buzoianu legate de cumpărăturile de lux: "În 12 august am depus o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Halle Berry și Olivier Martinez. El o acuză că l-a agresat pe fiul lor, ea dă replica: "Eu sunt...
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie...
Newsweek
Este justificat impozitul pe venit la pensie? Avocat: Pensia contributivă ar trebui tratată ca drept câștigat
Digi FM
George Clooney, eclipsat de eleganța soției sale. Amal, spectaculoasă într-o rochie strălucitoare, cu umerii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământ şi Marte sunt vecine, dar s-au format în mod diferit. „O adevărată muncă de detectiv să afli ce s-a...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Brooke Shields, în costum de baie fără bretele, la 61 de ani: "Cea mai frumoasă din lume". S-a aventurat în...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”