Cod portocaliu de ninsori. Avertizările polițiștilor rutieri

Data actualizării: Data publicării:
iarna
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Polițiștii Brigăzii Rutiere recomandă șoferilor, ca urmare a avertizărilor de Cod Portocaliu de ninsori abundente și viscol emise de ANM, să circule cu prudență, să adapteze în permanență viteza la condițiile meteo rutiere, să păstreze o distanță regulamentară față de vehiculul din față și să echipeze autovehiculul corespunzător.

iarna
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Totodată, polițiștii solicită conducătorilor auto să facă deplasări doar dacă este strict necesar și nu există alt mijloc de transport în zona unde trebuie să se deplaseze, potrivit Agerpres.

„În condițiile avertizărilor meteorologice, Cod Portocaliu de ninsori abundente și viscol, emise de ANM, se așteaptă ca, începând de astăzi și pe parcursul zilei de mâine, în București, să ningă abundent și să se depună strat consistent de zăpadă pe carosabil. (...) Polițiștii vor aplica sancțiuni în cazul în care autovehiculele aflate în circulație, în condițiile unui carosabil acoperit cu zăpadă, nu vor fi echipate cu anvelope de iarnă”, se arată într-un comunicat al Brigăzii Rutiere.

Totodată, polițiștii recomandă conducătorilor de vehicule să nu oprească sau să staționeze în locuri nepermise, pe traseele mijloacelor de transport în comun, pe trecerile de pietoni sau la colțurile intersecțiilor, pentru a nu obtura vizibilitatea altor conducători auto. De asemenea, oamenii legii solicită pietonilor să circule doar pe trotuare, să traverseze doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului electric.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis joi dimineața o avertizare Cod portocaliu de ninsori și viscol puternic pentru București și 11 județe din sudul și estul țării, valabilă de vineri dimineața de la ora 2,00, până seara la ora 18,00.

Potrivit meteorologilor, în a doua parte a nopții de joi spre vineri (05/06 ianuarie) și în cursul zilei de 6 ianuarie, în Municipiul București și în județele Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Constanța, Tulcea, Galați și Vrancea, temporar viscolul va fi puternic, rafalele vântului vor atinge 70 — 85 km/h, reducând vizibilitatea sub 50 de metri și local troienind zăpada.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri