Colindători care trebuie să vină cu bani de-acasă. Amendați pentru că au ieșit cu uratul după ora 23.00

Data publicării:
jandarmi bistrita
Jandarmii i-au amendat pe colindătorii nocturni. Foto: Facebook / Jandarmeria Bistrita

Jandarmii au amendat mai mulți bistrițeni care au ieșit la colindat fără să respecte respecte regulile impuse: o parte dintre ei formau un grup mai mare de 6 persoane, în timp ce alții au mers cu uratul după ora 23.00.

„Cu toate recomandările făcute de către autorităţi, au existat şi bistriţeni care au ţinut neapărat să se întâlnească în grup mai mare de 6 persoane şi să meargă la colindat. Din păcate, aceştia s-au întâlnit cu jandarmii şi cele 8 persoane au fost sancţionate cu câte 500 de lei pentru constituirea unui grup pietonal mai mare de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii. De asemenea, tot în noaptea de Ajun, jandarmii au mai depistat 7 persoane care mergeau la colindat, cu toate că era trecut de ora 23,00. Cei în cauză au fost sancţionaţi pentru nerespectarea măsurilor privind restricţiile de liberă circulaţie a persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 23,00- 5,00 cu amenzi în valoare de 1.500 de lei şi 4 avertismente scrise”, menţionează Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud, potrivit Agerpres.

În Ajunul Crăciunului, jandarmii au mai aplicat 13 amenzi, în valoare de 5.800 lei, şi 16 avertismente scrise pentru nerespectarea restricţiilor de liberă circulaţie, dar şi pentru nerespectarea măsurilor privind distanţarea fizică şi protecţia individuală.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele 5 oraşe strategice din România. Harta mobilității militare, pe aici s-ar putea deplasa rapid trupele NATO
Digi FM
Mihai Bendeac îl „înțeapă” din nou pe Dan Negru: „Nu am nevoie de sabie ca să-l înving”. De unde a pornit...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alina Sorescu, răvășitoare într-o rochie cu spatele gol, la petrecerea dată de ziua ei: „Am vrut să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Fiul Priscillei Presley, criticat după ce a cerut donații pentru o afacere: „Dacă aș investi tot ce am, aș...
Adevarul
Viața controversată a împărătesei despre care cronicarii au scris cele mai scandaloase povești
Newsweek
Anunț îngrijorător de la Casa de Pensii: Unul din doi pensionari are probleme cu pensia. Despre ce e vorba?
Digi FM
Cui îi va lăsa Mirabela Dauer averea. De ce spune că bunurile materiale nu mai au nicio valoare pentru ea
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Semnale misterioase din galaxie i-au pus la lucru pe astronomi. O nouă descoperire ar putea explica una...
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...