Comisariatul ONU pentru Refugiaţi: Migranții care vor să ajungă în Grecia sunt întorși din drum și lăsați în derivă în Mediterana

barca migranti
Ambarcațiune folosită de migranții care traversează Mediterana pentru a ajunge în Europa. Foto: unhcr.org

Secţiunea greacă a Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a anunţat vineri că a primit "rapoarte şi mărturii potrivit cărora persoane au fost lăsate în derivă" în Marea Egee, fără a fi salvate de Garda de Coastă greacă, relatează AFP, preluată de Agerpres. Referirea este la navele cu migranți care vin din Mediterana și încearcă să intre în Europa prin Grecia. UNHCR cere demararea unei anchete pe acest subiect.

„UNHCR rămâne profund preocupată de numărul tot mai mare de rapoarte credibile care arată că, în ultimele luni, bărbați, femei și copii au fost întorși neoficial spre Turcia imediat după ce au ajuns pe pământ grecesc sau au intrat în apele teritoriale ale Greciei”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul ONU pentru Refugiați. 

Insulele greceşti din Marea Egee, apropiate de Turcia vecină, sunt principalele porţi de intrare în ţară a solicitanţilor de azil care doresc în majoritate să ajungă în Europa de Nord.

UNCHR mai arată în comunicat că a primit „rapoarte şi mărturii potrivit cărora persoane au fost lăsate în derivă în largul mării o perioadă lungă - adesea în bărci dificil de manevrat şi suprapopulate -, aşteptând să fie salvate”.

„Rapoartele, care comportă o serie de mărturii directe şi credibile, au fost înregistrate de biroul UNHCR în Grecia şi au fost aduse în atenţia autorităţilor responsabile” greceşti, se menţionează în comunicat.

UNHCR a făcut apel din nou la guvernul grec "să ancheteze cu seriozitate" şi "fără întârziere" alegaţiile de respingere a migranţilor spre Turcia.

În urmă cu două zile, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a respins categoric, în cadrul unui interviu pentru postul american CNN, acuzaţiile repetate de media şi de ONG-uri potrivit cărora migranţii au fost refuzaţi ilegal în timp ce se aflau pe mare.

Întrebat despre o anchetă publicată pe 14 august de New York Times (NYT) potrivit căreia Grecia "abandonează" migranţi în mare pentru ca ei să fie salvaţi de Garda de Coastă turcă, Kyriakos Mitsotakis a răspuns că aceste acuzaţii reprezintă o "dezinformare" orchestrată de Turcia.

New York Times scria în articol că a primit mărturii de la migranţi care au trecut prin această situaţie şi că a obţinut alte probe de la organizaţii de apărare de drepturilor omului şi de la Garda de Coastă turcă.

Peste o mie de migranţi au fost "abandonaţi pe mare" din luna martie, potrivit anchetei cotidianului.

"Dacă există un singur incident care trebuie să fie investigat (...) voi fi primul care mă voi ocupa de acest lucru", a comentat Kyriakos Mitsotakis, punând sub semnul îndoielii credibilitatea anchetei, "în mare parte originată în Turcia".

Din martie 2020, când Ankara a anunţat că deschide frontierele occidentale cu Grecia pentru a-i lăsa să treacă pe refugiaţi, se poate constata o creştere a numărului de mărturii privind cazurile de abandon în Marea Egee, potrivit UNHCR.

ONG-ul Centrul legal de pe insula Lesbos a anunţat în iulie că a primit informaţii şi mărturii între lunile martie şi iunie privind abandonul în Marea Egee a 30 de migranţi care au supravieţuit după avarierea de către autorităţile elene a ambarcaţiunilor în care se aflau.

Editor: B.P.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate