Comuna păzită de asistaţii social

Data actualizării: Data publicării:
comuna

Primarul unei comune din Vaslui crede că a găsit soluţia perfectă pentru a micşora numărul de infracţiuni din localităţile pe care le păstoreşte - paza cu asistați sociali. 160 de beneficiari ai acestor ajutoare vor fi de pază noaptea, pe ulițele celor patru sate ale comunei Cozmești. Localitatea devine prima din judeţ care a luat măsuri împotriva infracţionalităţii din mediul rural.

Echipați cu fluiere, lanterne și veste reflectorizante, asistaţii sociali cutreieră satele, de la ora 21 până la 5 dimineață.

Ca prima seara. Mai greu. Eu am vrut, pentru că decât să ies ziua să stau pe căldură, să mă doară capul, mai degrabă stau noaptea, pe răcoare. E mai bine,” spune un paznic.

Asistaţii lucrează nopțile prin rotație, pentru a face ore de muncă în folosul comunității. În caz contrar, riscă să rămână fără ajutorul financiar.

Sătenii spun că acum se simt în siguranță, mai ales că cei doi polițiști arondaţi nu mai făceau față problemelor din comună.

Mai veneau, dar mai rar. Trebuiau să vină zi de zi şi seară de seară. Şi mai mulţi, știind că satul e rău. Mi s-a spart şi mi s-au furat găinile şi nu știm nici acum cine e,” spune o localnică.

Erau probleme. Se spărgeau case, se furau păsări la oameni, treceau cu lemne din pădure, cu căruțele,” adaugă un localnic.

Sistemul a fost aprobat în Consiliul Local, pentru a reduce cheltuielile cu înființarea unui post de poliție, care era absolut necesar.

A crescut numărul de furturi din locuințe, în urma unor analize. În primele luni ale anului, din raport reiese că au crescut cu 47 de furturi din locuințe fata de anul trecut, față de 91,” precizează Sima Hristache, primar comuna Cozmești.

Autoritățile locale vor să construiască adăposturi pentru cei care patrulează. În plus, primarul îi va trimite și la cursuri de calificare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri