Comunele din România a căror populaţie s-a dublat

Data publicării:
comunecluj

Localitatea Floreşti, aflată la doar 9 kilometri de Cluj-Napoca, face excepţie de la tendinţa naţională de scădere a populaţiei comunelor.

Din 2008 până în 2014, populaţia localităţii Floreşti din judeţul Cluj aproape s-a triplat. A ajuns, astfel, cea mai mare comună din România.

Sociologii au o explicaţie.Traian Rotariu, sociolog: „Trebuie să pornim de la ipoteza că oamenii sunt raţionali şi îşi calculează ce le este mai favorabil. Preţul locuinţelor a fost mai mic acolo, distanţa faţă de Cluj este mică din Floreşti”.

În judeţul Timiş, cea mai câştigată de pe urma exodului orăşenilor înspre zonele rurale a fost comuna Dumbrăviţa. Între 2008 şi 2014, fostul sat unguresc, situat la nord de Timișoara, şi-a dublat populaţia: de la aproximativ 3.600 de locuitori, la peste 7.200. Iar oamenii continuă să vină.

Dacă primii orăşeni veniţi aici au fost oameni de afaceri care au fugit din oraş ca să-şi facă o locuință la ţară, acum în comună vin tot mai mulţi tineri care îşi cumpără un apartament cu „prima casă", dar şi pensionari care vor facturi mai mici la utilităţi.

Arina Toderescu, reprezentantul unui dezvoltator imobiliar: „Am avut cereri pe apartamente de o cameră sau două camere, în ultimii doi ani cererile au mers spre trei camere, chiar patru”.

Dumbrăviţa beneficiază din plin de toată infrastructura Timişoarei.

Pentru că este foarte aproape de oraş, Dumbrăviţa are mai nou şi o linie de troleibuz. Care face legătura între strada principală a comunei şi centrul Timişoarei.

Deşi acum sunt încasări mai mari la bugetul local, funcționarii fac cu greu faţă volumului de muncă.

Victor Malac, primar comuna Dumbrăviţa: „Pentru funcţionare este un pic mai greu pentru că volumul de muncă s-a dublat sau s-a triplat chiar, şi numărul funcţionarilor a rămas la nivelul 2004”.

Creşterea numărului de locuitori a dus şi la dezvoltarea infrastructurii. Dumbrăviţa are în prezent canalizare, apă curentă şi gaz pe aproape toate străzile, iar în comună funcţionează un centru de afaceri şi o sală polivalentă. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri