Condițiile pe care le pun băncile pentru darea în plată

Data publicării:
blocuri

În prima săptămână de la intrarea în vigoare a legii dării în plată au apărut deja bănci care au anunţat că refuză să preia locuinţe. Practic, instituţiile financiare aşteaptă să fie date în judecată de către debitori pentru a putea contesta legea la Curtea Constituţională. În prezent, bancherii negociază condiţii mai bune de restructurare a creditului doar cu cei care într-adevăr nu-şi mai pot achita ratele.

Sunt cazuri extrem de diferite, de la sume mici, la sume mari, de la oameni care clar nu au niciun fel de probleme să plătească până la cazuri în care oamenii au dificultăţi în a plăti. Alţii cred ca au mai mult intenţie de abordare - hai să încercăm să vedem dacă putem să renegociem”, spune Steven van Groningen, şeful unei bănci comerciale.

Bancherul dă şi un exemplu - un client vrea să dea în plată un alt imobil decât cel în care locuieşte. Pe deasupra, casa mai este şi închiriată. Nu ar intra sub incidenţa legii nici terenurile cumpărate de câţiva ani, pe care nu s-a construit nimic. Avocaţii spun în schimb că astfel de cazuri sunt unele izolate. Cei care au trimis deja notificări sunt fie deja executaţi silit, fie nu mai pot achita ratele împovărătoare.

Este posibil să fie un teren viran, dar care are o poziţie într-o zonă în care se contruieşte sau poate are un aviz de urbanism. Oamenii care au astfel de situaţii nu s-au grăbit să facă astfel de notificări, aşteaptă soluţiile din instanţă. Cei care au o situaţie clară, de exemplu, plătesc pentru o garsonieră o mie de euro rată la bancă, aceştia au facut notificări”, spune Gheorghe Piperea, avocat şi iniţiator al legii.

În alte cazuri, cei care şi-au modificat locuinţele - dintr-o casă cu două camere au făcut una cu trei, de exemplu, ar putea avea probleme în a-şi da în plată casa.

Activul acela a fost modifat, poate nu ai nici autorizaţie de construcţie, valoarea lui de piaţă este distorsionată de modificările făcute”, spune Adrian Mitroi, analist economic.

Costurile pentru notificarea băncii şi pentru actele de transfer ale locuinţei nu trebuie să depăşească 4.000 de lei, estimează avocaţii. Deja o asociaţie de clienţi ai băncilor a cerut Ministerului Finanţelor ca datornicii care apelează la darea în plată să fie scutiţi de la plata impozitului de 2%. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri