Sari la conținut

Constanţa: Două femei au născut acasă, coordonate telefonic de doctor

Două femei din judeţul Constanţa au născut, în ultimele ore, acasă, asistate telefonic de medicul coordonator al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, una dintre acestea fiind preluată de paramedici împreună cu copilul pentru a fi transportată la spital. Cadrele medicale încearcă să ajungă şi la cealaltă femeie tot pentru a o duce la o unitate medicală.

consiliu judetean

FOTO: Consiliul județean Constanta

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea au declarat că în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, o femeie din Independenţa a anunţat autorităţile că a intrat în travaliu, dar echipele de intervenţie nu au reuşit să ajungă la locuinţa acesteia, deoarece în zona respectivă zăpada atingea în anumite locuri chiar şi patru metri, potrivit News.ro.

Femeia a născut un băieţel la locuinţa sa, fiind asistată telefonic de către medicul coordonator al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa. Autorităţile fac acum eforturi ca să ajungă la femeie pentru a o transporta la spital împreună cu copilul.

O situaţie similară s-a înregistrat duminică dimineaţa în localitatea Orzaru. O tânără în vârstă de 19 ani a născut o fetiţă în jurul orei 6.30, fiind asistată telefonic tot de medicul coordonator al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. O şenilată a Regiei Autonome Judeţene de Drumuri de Poduri împreună cu paramedici a reuşit să ajungă la locuinţa tinerii, aceasta fiind preluată împreună cu copilul şi transportată la spital.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, o femeie însărcinată, în vârstă de 21 de ani, din Adamclisi a fost preluată de o şenilată a RAJDP pentru a fi dusă la centrul medical Băneasa. Pentru că şenilata s-a blocat cu şase kilometri înainte de a ajunge în Băneasa, femeia a fost nevoită să nască acolo, fiind ajutată de cei doi paramedici care o însoţeau şi care au fost coordonaţi telefonic de un medic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa. Ulterior, ea a fost preluată de o ambulanţă şi a ajuns împreună cu copilul la unitatea medicală.  

Judeţul Constanţa s-a aflat din noaptea de joi spre vineri sub cod portocaliu de viscol, iar pe parcursul zilei de vineri meteorologii au emis şi o avertizare cod roşu de viscol.

Ulterior, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cod galben de viscol, care a fost prelungită până duminică.

Astfel, până duminică, la ora 22.00, judeţele Suceava, Botoşani, Harghita, Neamţ, Iaşi, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Braşov, Covasna, Bacău Vaslui, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Călăraşi, Brăila, Galaţi, Ialomiţa, Constanţa şi Tulcea.

În intervalul menţionat, în estul şi sud-estul ţării, dar şi la munte, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări, cu viteze de 50-60 km/h şi, pe arii restrânse, 70-75 km/h, spulberând şi troienind zăpada, potrivit reprezentanţilor ANM.

Pe parcursul zilei de duminică, în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei şi local în Carpaţii Meridionali şi Orientali, temporar va mai ninge şi se va depune strat nou de zăpadă.

Ninsori, în general slabe cantitativ, se vor semnala la nivel local şi în regiunile centrale şi în restul regiunilor sudice, iar în extremitatea de sud-vest a teritoriului vor mai fi unele intensificări ale vântului, precizează meteorologii.

De asemenea, meteorologii au emis, sâmbătă dimineaţă, un cod galben de vreme geroasă în toată ţara până pe 9 ianuarie inclusiv, temperaturile urmând să coboare frecvent la -25 de grade.

Etichete: constanta , drumuri blocate , nastere acasa , ninsoare constanta

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale