VIDEO. Controlor CFR, în centrul unui scandal cu un tânăr, în tren

Data actualizării: Data publicării:
cfr scandal

Scandal într-un tren pe ruta Feteşti - Bucureşti. Un controlor i-a cerut unui tânăr banii de bilet, pe motiv că tichetul pe care îl avea nu ar fi valabil. Însă călătorul susţine că a luat biletul dus-întors de un automat din Gara de Nord din Capitală. Doar la întoarcere a avut probleme. Călătorii au încercat să îi sară în ajutor tânărului. Acesta a scăpat fără amendă, iar cel sancţionat ar putea fi naşul, CFR a deschis o anchetă internă.

Tânărul face naveta cu trenul de acasă spre Capitală. Nu a fost prima dată când a cumpărat un astfel de bilet dus-întors de la un automat, dar a fost prima oară când a întâmpinat probleme. Pe ruta spre Feteşti, controlorul nu a avut nimic de obiectat vizavi de tichetul de călătorie. Pe drumul spre Bucureşti însă, brusc, biletul nu a mai fost considerat valabil.

Andrei Areanu, călător: „La cursa de întoarcere, controlorul mi-a spus că nu a mai văzut un astfel de bilet şi nu a vrut să mi-l recunoască. Eu am plătit sumă întreagă.

Controlor: Dumneata ai tastat copil. Ce ai zis?! Îi păcălesc pe domnii naşi. Ai tastat copil şi nu eşti copil.

Ceilalţi călători au sărit în apărarea tânărului.

Andrei Areanu, călător: Angajaţii CFR, cel puţin unii dintre ei, nu cunosc că există astfel de bilete şi cum ar trebui să arate ele, deşi ele sunt puse în vânzare de 8 ani de zile.

În cele din urmă, tânărul a scăpat fără amendă.

Răzvan Dimoftache, martor: A plecat naşul cu coada între picioare şi bombănind cumva tot ca şi cum băiatul ar fi fost vinovat.

Un bilet de tren pe ruta Feteşti - Bucureşti costă 24 de lei pentru copii, respectiv 44 de lei pentru adulţi. Reprezentanţii CFR spun că au fost informaţi cu privire la acest incident şi că există o anchetă în desfăşurare. Dacă se va dovedi că a procedat greşit, controlul va fi sancţionat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri