Statul acordă subvenții angajatorilor care încadrează în muncă persoane din categorii considerate vulnerabile, precum cei trecuți de 45 de ani, șomerii de lungă durată sau tinerii fără ocupație. Sumele pot ajunge la 2.250 de lei lunar pentru fiecare persoană angajată, însă accesul la aceste facilități este condiționat strict de respectarea legislației.
Aceste măsuri fac parte din politicile active de ocupare a forței de muncă și urmăresc atât sprijinirea persoanelor vulnerabile, cât și stimularea angajatorilor într-un context în care piața muncii se confruntă cu lipsa de personal în anumite domenii.
Sprijin financiar pentru angajarea persoanelor vulnerabile
Angajatorii care încheie contracte pe perioadă nedeterminată cu persoane aflate în dificultate pe piața muncii pot beneficia de un sprijin financiar din partea statului. Este vorba despre persoanele cu vârsta de peste 45 de ani, părinții unici susținători ai familiilor monoparentale, șomerii de lungă durată și tinerii NEET.
Pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, angajatorul primește lunar suma de 2.250 de lei, pe o perioadă de 12 luni. În schimb, există obligația menținerii raporturilor de muncă pentru cel puțin 18 luni de la data încadrării. Subvenția se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat și include și perioadele de concediu de odihnă.
Cum sunt definite categoriile vizate
Șomerii de lungă durată sunt considerați acele persoane înregistrate la agențiile de ocupare pentru o perioadă mai mare de 12 luni, în cazul celor cu vârsta de peste 25 de ani, sau de cel puțin 6 luni pentru tinerii cu vârste între 16 și 25 de ani.
În același timp, tinerii NEET (Not in Education, Employment or Training) sunt acei tineri cu vârste între 16 și 30 de ani care nu sunt angajați, nu urmează studii și nu participă la programe de formare profesională.
Schimbări în legislația muncii: Sprijin extins pentru șomeri și tinerii NEET
Potrivit unui comunicat de presă din martie 2026, Guvernul României, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, a aprobat o Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002, act normativ care reglementează sistemul asigurărilor pentru șomaj și măsurile active de ocupare a forței de muncă.
Noile prevederi adaptează politicile de ocupare la realitățile actuale ale pieței muncii și răspund unor provocări concrete: șomajul de lungă durată, dificultățile de integrare a tinerilor NEET, lipsa forței de muncă în anumite zone și nevoia de sprijin pentru persoanele aflate în situații vulnerabile.
Principalele modificări vizează:
Introducerea unei prime de stabilitate pentru tinerii NEET care se angajează pentru prima dată pe perioadă nedeterminată - sprijin de 27.000 lei, acordat pe parcursul a 24 de luni, neimpozabil și condiționat de menținerea locului de muncă, astfel: 1.000 lei lunar în primele 12 luni și 1.250 lei lunar în următoarele 12 luni. Acest tip de sprijin se adaugă sumei lunare fixe de 2.250 lei pe care o primesc angajatorii pentru fiecare persoană angajată din anumite categorii vulnerabile.
Creșterea pragului de vârstă pentru șomeri de la 45 la 50 de ani, pentru a încuraja reintegrarea profesională a persoanelor de peste 50 de ani.
Extinderea categoriilor de beneficiari pentru care angajatorii pot beneficia de subvenționarea locurilor de muncă, prin includerea mamelor cu cel puțin trei copii în întreținere și a persoanelor care au executat o pedeapsă privativă de libertate sau alte măsuri neprivative.
Prin această ordonanță, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale urmărește integrarea durabilă pe piața muncii a persoanelor aflate în dificultate, sprijinirea angajatorilor și consolidarea coeziunii sociale, în acord cu obiectivele naționale și europene privind ocuparea și incluziunea socială.
Subvenții și pentru angajații aproape de pensionare sau persoane cu handicap
Sprijinul financiar nu se limitează doar la aceste categorii. De facilități beneficiază și angajatorii care încadrează persoane aflate în apropierea pensionării, respectiv cele care, în termen de maximum 5 ani de la angajare, îndeplinesc condițiile pentru pensia anticipată parțială sau pentru pensia pentru limită de vârstă. În aceste situații, subvenția de 2.250 de lei se acordă lunar până la momentul în care persoana devine eligibilă pentru pensionare.
Totodată, sunt sprijiniți și angajatorii care încadrează persoane cu handicap, fie pentru a-și îndeplini obligațiile legale, fie în mod voluntar. Condiția este ca raporturile de muncă să fie stabilite pe perioadă nedeterminată și menținute cel puțin 18 luni. (Sursa: Autoritatea pentru Digitalizarea României)
Condiția esențială pentru acordarea banilor
Pentru a beneficia de aceste sume, angajatorii trebuie să încheie o convenție cu agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană sau, după caz, cu cea a municipiului București. Documentul trebuie semnat în termen de maximum 12 luni de la data angajării persoanelor vizate.
Situațiile în care firmele nu primesc subvenții
Legea stabilește clar și cazurile în care angajatorii nu pot beneficia de acest sprijin. Sunt excluse firmele care, în ultimii doi ani, au avut raporturi de muncă sau de serviciu cu persoanele pe care le angajează ulterior prin aceste programe.
De asemenea, nu sunt eligibili angajatorii ale căror structuri de conducere sau acționariat sunt conectate cu alte companii care au beneficiat de facilități similare, în situațiile în care contractele de muncă au fost încetate recent prin demisie sau acordul părților.
Nu pot accesa subvenții nici companiile aflate în dificultate financiară sau juridică, cum sunt cele în insolvență, faliment, reorganizare, executare silită sau cu activitatea suspendată.
Restricțiile se aplică și în cazul în care administratorii sau asociații sunt rude sau afini până la gradul al IV-lea cu persoane care dețin funcții similare în alte firme ce au utilizat aceste facilități în condițiile menționate de lege.
Sancțiuni pentru angajatorii care nu respectă condițiile
Angajatorii care încetează contractele de muncă înaihttps://mmuncii.gov.ro/wp-content/uploads/2025/11/LEGE-Nr-76-din-2002.pdfnte de termenul minim impus pierd dreptul de a mai beneficia de subvenții. Mai mult, aceștia nu vor putea solicita un nou sprijin din bugetul asigurărilor pentru șomaj timp de doi ani de la data încetării raporturilor de muncă.
Cum pot fi depuse documentele
Documentația necesară poate fi depusă direct la sediul agențiilor pentru ocuparea forței de muncă, inclusiv cea a municipiului București, prin poștă, cu confirmare de primire, sau prin mijloace electronice. În cazul transmiterii online, este necesară utilizarea unui certificat calificat de semnătură electronică, emis în condițiile legii. (Surse: Legea nr.76/2002/ ANOFM/ Ministerul Muncii)
Editor : C.S.