Coordonatorul jandarmilor din Piaţa Victoriei: Nu am folosit toate grenadele pe care le-am avut la dispoziţie

Data actualizării: Data publicării:
laurentiu cazan

Maiorul Laurenţiu Cazan, coordonatorul intervenţiei jandarmilor din 10 august, din Piaţa Victoriei, a declarat joi, la TVR, că nu au fost folosite toate grenadele pe care le-au avut la dispoziţie şi că la acţiune a participat aproximativ 1.000 de jandarmi. El a reluat precizarea conform căreia substanţele utilizate au fost achiziţionate de la firme specializate, care au aviz pentru comerţul cu astfel de produse, despre care a susţinut că nu prezintă risc pentru populaţie, fiind folosite inclusiv de jandarmi în timpul exerciţiilor de pregătire.

Întrebat câte grenade s-au folosit, ce cantităţi de gaze lacrimogene, Cazan a evitat un răspuns, precizând doar că aceste date sunt centralizate şi că au fost folosite "mijloacele din dotarerea Jandarmeriei", scrie News.ro.

El a spus că substanţele utilizate au fost achiziţionate de la firme de specialitate, avizate pentru comercializarea unor astfel de produse.

"Nu le-am folosit pe toate pe care le-am avut la dispoziţie, cum se vehicula", a precizat Cazan

El a menţionat: "Această muniţie nu este letală, e în dotarea noastră, avem dreptul să o folosim. Este achiziţionată în baza anumitor criterii, cerinţe de la firme specializate, care au aviz pentru comercializarea acestor produse".

Cazana a afirmat că aceste substanţe nu prezintă risc pentru populaţie.

"Noi le folosim şi pe timpul acţiunilor noastre de pregătire", a argumentat el, spunând că nu a fost în intenţia jandarmilor să facă rău populaţiei.

În ceea ce priveşte efectivele care au participat la intervenţie, Cazan a estimat că este vorba despre aproximativ 1.000 de jandarmi şi a precizat că au participat inclusiv cei de la Brigada Specială, dar structura specializată în ordine publică.

CITIȚI ȘI: 

Primele scuze din partea unui comandant al Jandarmeriei. Dezvăluiri despre ordinul dat de prefectul Capitalei

Explicații. De ce au fost încătușați turiștii israelieni de jandarmi

Cum a ajuns jandarmerița bătută în mijlocul protestarilor și de ce au abandonat-o colegii ei. Explicațiile maiorului Cazan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Ea e tânăra devenită virală pe TikTok după ce a început să poarte un porumbel în geantă: „L-am domesticit, îl...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Dua Lipa și logodnicul, hărțuiți de paparazzi. Momente tensionate în Paris: "Nu ne mai urmăriți!"
Film Now
Suma donată de Steven Spielberg pentru a ajuta familia lui James Van Der Beek. Actorul era tatăl a șase copii
Adevarul
„Capcana cu miere”. Scandal sexual și acuzații de spionaj înaintea alegerilor din Ungaria. Contracandidatul...
Newsweek
Un document ignorat de mulți pensionari ar putea să le permită să iasă mai devreme la pensie. Cum arată?
Digi FM
Alex Bogdan și Cătălina Mihai, dezvăluiri fără filtre: „Ne-am cunoscut direct în pielea goală!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Cum îl schimbase boala pe James Van Der Beek. Regretatul actor, declarații sfâșietoare cu un an înainte de...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online