Copii cu copii. Situație dramatică în mediul rural

Data publicării:
copil mama gravida burta
Foto: Guliver/GettyImages

Un copil cu un copil. Gabriela are 17 ani şi este mama unui băiat de aproape un an şi jumătate.

Nici noi nu am ştiut prima dată că o să rămân însărcinată, am văzut la televizor mai mulţi copilaşi, cum arătau la pamperşi, şi ne-a fost drag şi atunci am decis,” povestește Gabriela.

Nu a ajuns la medic decât când i-a venit sorocul să nască. Nu avea bani pentru drumul la oraş şi nici nu ştia că îşi riscă sănătatea, chiar şi viaţa, dacă nu merge la control. Gabriela este doar una dintre prea multele adolescente care devin mame în România.

Unul din zece nou-născuţi din România are mama cu vârsta mai mică de 19 ani. Rata avorturilor de la noi este dublă faţă de media Uniunii Europene şi tot de două ori mai mare este şi mortalitatea în rândul mamelor.

Situaţia este dramatică în mediul rural. Ceva s-ar putea schimba în judeţele Dolj, Vâlcea şi Vaslui, unde 15.000 de tinere vor primi informaţii şi sprijin.

O primă direcţie este direcţia de pregătire a profesioniştilor, a medicilor, o altă direcţie este pregătirea mamelor, pregătirea femeilor de vârstă fertilă care fac parte din grupuri vulnerabile. Să fie mult mai bine informate cu privire la sarcini, să aibă acces la educaţie în ceea ce priveşte sănătatea reproducerii,” explică Daniela Buzducea, director general World Vision România.

Proiectul "Mame pentru viaţă. Viaţă pentru mame" îşi propune şi să le înveţe pe tinere cât de important este să meargă la medic în timpul sarcinii.

Lunar, în primele luni de sarcină şi din luna a şaptea de două ori pe lună. Este esenţial să existe depistare precoce, dar pentru asta avem nevoie de asistenţi comunitari, de asistenţă de ocrotire, de moaşă, dar nu există,” spune Valeria Herdea, medic de familie.

Proiectul are în faţă şi o mare piedică: în multe dintre comunităţile sărace nu există medici de familie.

Unul dintre patru medici, cam după aderarea la UE, a părăsit România. Este, într-adevăr un punct extrem de nevralgic,” precizează Petronela Stoian, reprezentant al Ministerului Sănătăţii.

Alături de cele 15.000 de femei din mediul rural, în proiectul World Vision de informare şi educare sunt incluse şi peste 200 de cadre medicale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri