Cristian Ţopescu, dus de urgenţă la spital, în stare gravă

Data actualizării: Data publicării:
topescu-65084

Fostul comentator sportiv Cristian Ţopescu a fost adus marţi, de urgență, la Spitalul Elias. Starea acestuia este gravă, dar stabilă, a spus purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Silviu Negoiţă, citat de Agerpres.

Ţopescu este internat la secţia de Terapie Intensivă, a adăugat el.

Potrivit medicului, Cristian Ţopescu, în vârstă de 81 de ani, a fost adus la spital cu ambulanţa.

Este văzut de o echipă multidisciplinară formată din mai mulţi colegi de-ai mei. În prezent i se face tratament şi urmează investigaţii”, a mai spus medicul.

Fostul comentator sportiv, licenţiat al Institutului de Educaţie Fizică şi Sport (1970), Țopescu suferă de mai multe afecţiuni cronice, printre care şi diabet.

Între anii 1964-2004, la TVR, a lucrat ca reporter sportiv, realizator de emisiuni, comentator sportiv, redactor şef sport, director general adjunct TVR.

Cristian Ţopescu a avut și un mandat de senator de Bucureşti, în urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2008, amintește digisport.ro.

În luna martie a anului 2017, preşedintele Klaus Iohannis i-a acordat lui Cristian Ţopescu Ordinul „Steaua României”. Cristian Țopescu a mai primit Ordinul Meritul Sportiv, Ordinul Olimpic Colanul de Aur şi Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler. De asemenea, în urma unui decret semnat de preşedintele României în octombrie 2016, colonelul în retragere Cristian Ţopescu a fost avansat la gradul de general de brigadă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri