Video CTP, despre anularea restricțiilor de la pelerinajul Sf. Andrei: Propun ca cei infectați care nu pot respira să se ducă la ÎPS Mache

Data actualizării: Data publicării:
CTP cu masca in studio
CTP argumentează de ce motivele invocate de Arhiepiscopia Tomisului pentru anularea restricțiilor de la Pelerinajul de Sf. Andrei nu au temei în Constituție. Foto: captură TV

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a argumentat, vineri seară, la Digi24, cum motivele invocate de Arhiepiscopia Tomisului, condusă de ÎPS Teodosie, pentru anularea restricțiilor de la Pelerinajul Sf. Andrei nu au temei în textul Constituției privind îngrădirea libertății credințelor religioase.

Cristian Tudor Popescu: Avem un nou exemplu, după doamna medic Pop, și pe ÎPS Mache, care e diminutivul de la Macedon, că așa e numele lui laic, de mirean. Este numele de cod pe care i l-a dat Securitatea.

Ce spune aici? E primul drept, cel religios, dreptul de a merge în pelerinaj, pe care îl au oamenii. Asta este, cum ar spune Nicolae Ceaușescu, o minciună în falș. E un drept, dar e departe de a fi primul.

De pildă, poate că primul e dreptul la viață.

Ce mai spune acolo? Același text ca al lui Ghelasie, starețul de la Sighișoara, care s-a repauzat acum câteva zile de Covid.

Claudiu Pândaru, jurnalist Digi24: Un prelat care nu credea în Covid, s-a îmbolnăvit și între timp a murit.

CTP: “Ăștia ne interzic credința, nu ne mai lasă să ne ținem obiceiurile”. Este, din nou, fals, manipulare! Nu vrea nimeni să interzică credința în țara asta! Crede cineva că actualele autorități chiar doresc, au vreun scop politic, să interzică credința în România? N-au nicio treabă cu chestia asta.

Iată ce invocă în plângerea adresată instanței doamna avocat Șoșoacă, a Arhiepiscopiei Tomisului. Articolul 29 din Constituție: “1. Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă”. A îngrădit cineva libertatea gândirii, a opiniilor și libertatea credințelor? A spus cineva “Nu mai aveți voie să fiți ortodocși începând de astăzi”? A declanșat o prigoană împotriva ortodcșilor în România? Nu. Nici vorbă.

“Nimeni nu poate să fie constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă contrare convingerilor sale”. A încercat cineva asta față de credincioși?

“2. Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și de respect reciproc”, spune Constituția.

Iată ce spune doamna Șoșoacă: “Articolul 29 din Constituţia României, ce prevede că dreptul religios şi la manifestările religioase nu poate fi restrâns în niciun mod, este singurul care nu poate fi restrâns indiferent dacă este şi război". Ca la medicul Pop. Care război? Unde apare afirmația “nu poate fi restrâns, indiferent dacă este şi război"? Zice către credincioși, doamna avocat.

Spune “manifestările religioase”. Ce spune în Constituție? Ea, libertatea conștiinței, care e garantată, trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și de respect reciproc, adică exact ce trebuie să manifeste credincioșii față de ceilalți, de conaționalii lor, în cazul acesta cu totul special al pandemiei și al anului 2020.

Spune același ÎPS Mache, “Cum să lipsesc de la Peștera Sf. Andrei? În fiecare an s-a făcut asta”. Da, dar în anii aceia în care s-a făcut asta, nu era pandemie. În momentul de față nu se interzice credința ortodoxă, pelerinajul.

În acest moment în care la Medgidia ATI e plin, în parohia ÎPS Mache, nu poți să lași oamenii să se ducă acolo și să se infecteze. Asta spune fraza din Constituție: “spirit de toleranță și respect reciproc”. Deci să înțelegem această situație, să înțeleagă Biserica, respectivul Mache, că în acest moment nu se poate. Ce-o să facă? Intră în carantină Constanța din considerente medicale grave, mor oamenii cu sutele pe zi. Și nu ținem seama de carantină. Ba mai mult, mergem la Peștera Sf. Andrei.

Mai spune ÎPS Mache “Cum să nu vină constănțenii în pelerinaj la Peștera Sf. Andrei? Eu cred că toți românii trebuie să vină”.

Deci are nevoie în momentul ăsta teribil pentru România, când plutește moartea peste tot, să vină toți românii acolo, unii peste alții, și după aceea ce să se întâmple domnule Pândaru?

Claudiu Pândaru: Să vedem imagini ca în Italia la ATI. Dar nu doar din cauza pelerinajului.

CTP: Vă propun un lucru. Să se aprobe acest pelerinaj acum, cu condiția ca toți cei care se vor infecta să nu mai sune la 112 sau DSP. Să li se dea un număr special al Arhiepiscopiei Tomisului și să se ducă, în momentul în care încep să aibă febră și să se sufoce, li se face rău, la ÎPS Mache – acesta este trimisul lui Dumnezeu pe Pământ – și va pune mâna pe creștetele oilor sale, că s-a autointitulat păstor, și le va vindeca pe loc. În felul ăsta vom putea degaja ATI, cu ajutorul Arhiepiscopiei Tomisului. Singura problemă care ar fi la propunerea asta, că s-ar putea să se ajute întâi pe sine ÎPS Mache, pentru că, de pildă, însuși Patriarhul Serbiei a murit de Covid. Pentru că a ținut o slujbă de înmormântare pentru mitropolitul Muntenegrului, care spunea că pelerinajul este vaccinul lui Dumnezeu.

Pentru întreaga discuție pe acest subiect, urmăriți video integral din emisiunea “Cap limpede” de la Digi24.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amenzi automate pentru șoferii români. O schimbare importantă intră în vigoare în Bulgaria, din acest weekend
Digi FM
Andreea Marin, primele declarații despre despărțirea de Adrian Brîncoveanu: „Este adevărat, eu am luat...
Pro FM
Kanye West o plătește pe Bianca Censori pentru aparițiile controversate. Apropiat: „Ea controlează totul și...
Film Now
Regizorul James Gunn l-a reconstruit pe Superman pentru marile ecrane: Am simţit presiunea mereu. A fost o...
Adevarul
Recomandările Europei pentru România, traduse de un cunoscut economist: „Concediați 20% din bugetari...
Newsweek
Pensiile speciale tăiate cu 18.000 lei. Inițiativă atribuită PSD ce a încins Internetul. E adevărat?
Digi FM
Admitere liceu 2025: cum se calculează media și ce trebuie să știe elevii după Evaluarea Națională
Digi World
Studiul de ultimă oră care schimbă profund ceea ce se credea despre capacitatea creierului adult de a genera...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Era frumușelul din Baywatch, dar s-a retras din actorie acum 20 de ani. Cu ce se ocupă azi David Charvet: Nu...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu