Cum s-a produs accidentul grav din Neamț. Trei persoane au murit, printre care un copil de trei ani

Data publicării:
accident in neamt
Trei persoane au murit, luni, într-un accident rutier în care sunt implicate trei maşini, pe E 85, în judeţul Neamţ. FOTO: Roman TV

Accidentul din judeţul Neamţ a fost provocat de şoferul maşinii din care toţi cei trei ocupanţi au murit. Victimele au între 3 şi 66 de ani.

Poliţiştii din Neamţ anunţă, luni, că au stabilit vârstele persoanelor care au decedat în accidentul de pe DN 2. Este vorba despre un bărbat de 66 de ani, o femeie de 31 de ani şi un copil de 3 ani.

Cei trei erau rude, bărbatul fiind tatăl femeii şi bunicul copilului, scrie News.ro

Surse din anchetă au precizat că şoferul maşinii cu trei ocupanţi, ce se deplasa din direcţia Bacău spre Roman, ar fi iniţiat o manevră de depăşire, pătrunzând pe sensul opus, unde ar fi intrat în coliziune cu autoutilitara şi autoturismul.

În urma impactului, toate cele trei persoane din maşină au murit, fiind găsite inconştiente de către echipajele medicale. Manevrele de resuscitare nu au avut succes la niciuna dintre cele trei victime.

Poliţiştii anunţă că, în curând, traficul în zonă va fi reluat, după ce carosabilul va fi spălat.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri