Dăncilă scapă de sancțiuni. Reacția Asociației Autism Europa

Data actualizării: Data publicării:
centru autism

Ana Dragu, președintele Asociației Autism Europa, a comentat la Digi24 decizia CNCD, potrivit căreia premierul Viorica Dăncilă nu s-a făcut vinovată de discriminare atunci când i-a numit „autiști” pe unii europarlamentari români.

Ne așteptam la altceva, dar se pare că răspunsul este cel pe care l-au dat și în situațiile anterioare, când noi am reclamat utilizarea abuzivă și defăimătoare a termenului de autism. Ne-am fi dorit o altă rezoluție”, a spus Ana Dragu.

Pe de altă parte, aceasta spune că nu o bănuiește de rea-credință pe Viorica Dăncilă.

Dna premier și-a cerut scuze imediat și a fost și ulterior, în cadrul întâlnirii pe care am avut-o cu dânsa. Dna premier a făcut o invitație ONG-urilor din domeniul protecției persoanelor cu autism, la care am participat și noi. A declarat sprijinul pentru persoanele cu autism. Nu am crezut niciodată că a avut intenția să defăimeze pe cineva, însă consecințele astea au fost”, a spus reprezentanta Asociației Autism Europa.

Impresia a fost că dorește să se informeze. Am lăsat un document cu 17 măsuri urgente pentru îmbunătațirea calității vieții persoanelor cu autism, care sunt discriminate în mod real în România. Un copil cu diabet beneficiază de tot tratementul decontat de stat, iar un copil cu autism, nu”, a adăugat ea.

Ana Dragu a spus că decizia de a contesta sau nu decizia CNCD va fi luată după consultări în cadrul federației asociațiilor dedicate persoanelor cu autism.

Premierul Viorica Dăncilă a spus acum două săptămâni, la Antena 3, că vrea să aibă o abordare transparentă cu liderii europeni şi că Monica Macovei a făcut mult rău României prin atitudinea ei şi prin faptul că „şi-a pârât propria ţară” în Parlamentul European, cerând, referitor la legile Justiţiei, să fie judecată de alte 27 de ţări. Premierul i-a catalogat drept „autişti” pe cei care „dezinformează UE, în ciuda faptului că stiu adevărul”.

A doua zi, premierul şi-a cerut scuze, prin intermediul unui comunicat de presă, pentru declaraţia pe care a făcut-o joi seară, iar în aceeaşi zi CNCD a anunţat că va organiza în 20 februarie audierea acesteia. CNCD preciza că în această speţă va fi citat şi moderatorul emisiunii, Mihai Gâdea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri