Daniel Constantin explică de ce s-au implicat preoţii în consilierea privind fondurile europene

Data publicării:
agriculturadivina

Promovarea în mediul rural a măsurilor de sprijinire a agriculturii prin intermediul preoţilor este cea mai utilă metodă de a informa fermierii şi cea mai puţin costisitoare, a declarat la Digi24, în emisiunea „Imparţial”, ministrul Agriculturii Daniel Constantin. Ideea a apărut în urma unor discuţii cu Patriarhul Daniel, mai spune oficialul după ce, luni seară, Biserica Ortodoxă Română şi ministerul Agriculturii au semnat un protocol de colaborare în acest sens.

„Sunt bani foarte mulţi care se dau pe informare, în timp ce pe zona de comunicare prin Biserică nu avem nici o cheltuială”, a arătat Daniel Constantin în emisiunea „Imparţial”.

„Când vorbim de fermele de familie, când vorbim de coeziunea socială, să întărim conceptul de familie, şi noi şi biserica vrem asta. Din aceste discuţii a reieşit necesitatea şi a fost propunerea Patriarhului de a constitui protocolul”, a explicat ministrul.

Potrivit documentului încheiat miercuri de Ministerul Agriculturii cu Patriarhia Română, circa 7000 de slujitori ai Domnului îi vor învăţa pe românii din mediul rural cum să promoveze agricultura şi cum să atragă fonduri europene, la finalul slujbelor. Principalele teme abordate vor fi avantajele asocierii, fermele familiale şi măsuri precum instalarea tinerilor fermieri la sate.

Protocolul prevede promovarea prin intermediul Bisericii a măsurilor pe care le ia Ministerul Agriculturii. Iniţiatorii cred că informaţiile din domeniul agricol ajung mult mai repede la populaţie, ţinând cont că preoţii au o credibilitate foarte mare.

Informarea nu ar trebui să dureze mai mult de cinci minute, iar pentru această activitate slujitorii bisericii nu vor fi plătiţi suplimentar.

Protocolul de colaborare dintre Biserică și Ministerul Agriculturii a fost semnat pe o perioadă de un an. Nu este prima dată când Biserica Ortodoxă se implică în astfel de acţiuni - aceasta a mai semnat un asemenea document cu Ministerul Sănătăţii, prin care este promovată educaţia sanitară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri