Sari la conținut

De ce șoferii agresivi scapă, de cele mai multe ori, nepedepsiți

E tânăr, are o maşină puternică şi un job în afara oraşului. Şoferul agresiv, căci despre el vorbim, scapă, de cele mai multe ori, nepedepsit. O dată la două zile, un şofer este amendat din cauză că şi-a înjurat colegii în trafic. Se întâmplă prea rar, o spun atât agenţii, cât şi victimele, dar asta pentru că poliţistul trebuie să fie de faţă şi să audă înjurăturile, pentru a putea lua atitudine.

Are între 20 şi 30 de ani, conduce o maşină de zeci de mii de euro şi este, cel mai probabil, corporatist. În câteva cuvinte, acesta este portretul şoferului bucureştean cu care nu doriţi să vă întâlniţi în trafic.

Dan Petre, sociolog: Faptul că aceste companii sunt mai degrabă la marginea orașului decât în centrul orașului, persoanele respective trebuie să petreacă mai mult timp în trafic, de regulă la rush hour, dimineața.

Îl recunoaşteţi de departe: vă dă flashuri din timp, să-i faceţi loc să vă depăşească. Vă claxonează în fracţiunea de secundă în care semaforul se face verde. Vă depăşeşte neregulamentar, doar ca să frâneze brusc în faţa voastră. Îi înjură pe pietonii a căror traversare prin loc permis îl obligă să frâneze. Se crede pe circuitul de formula 1 şi ai zice că mereu are o urgenţă capitală. Când nu reuşeşte să scoată un timp bun pe circuit, îşi varsă năduful asupra tuturor celorlalţi participanţi la trafic.

Dan Petre, sociolog: Cu cât o mașină este mai puternică, cu atât ai tendința de a o folosi conform acestor caracteristici. Crește probabilitatea ca șoferii respectivi să fie implicați fie în accidente, fie în incidente verbale sau fizice.

În haosul din traficul bucureştean, părinţii merg cu geamurile mereu ridicate, de teamă că cei mici ar putea învăţa o înjurătură nouă, auzită prin concertul de claxoane.

Șofer: Foarte des. Și eu mi-am luat-o de câteva ori. Am întors. Automat am întors și eu vorba.

În multe cazuri, de la violenţa verbală la cea fizică nu e decât un pas.

Aceste imagini sunt filmate acum două zile în zona Mogoşoaia. Sătui să tot aştepte în coada de maşini, mai mulţi bărbaţi şi-au umplut timpul cu jigniri, pumni şi picioare. Conflictul nu a durat mult, însă. Imediat ce coloana s-a pus în mişcare, bătăuşii au sărit la loc la volan şi şi-au continuat drumul de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Înjurăturile sunt aruncate, de cele mai multe ori, pe geamul maşinii, chiar înainte ca semaforul să se facă verde. Urmează un demaraj în trombă, iar "curajosul" de la volan scapă, în principiu, nepedepsit.

Politiștii spun că înjurăturile la volan au devenit un obicei în Capitală și asta deoarece oamenilor legii le este foarte greu să sancționeze astfel de gesturi. De exemplu, anul trecut, în toată țara au fost amendați puțin peste 200 de șoferi pentru jigniri în trafic.

Bogdan Toader, sindicatul Europol: Amenzile care sunt aplicate sunt situațiile constatate direct de polițistul rutier. Acolo unde polițistul rutier nu a perceput prin propriile simțuri, automat nu a aplicat sancțiunea contravenționala pentru că legea nu îi permite.

Şi, în multe cazuri, nici când sunt amendaţi, şoferii nu se opresc.

Bogdan Toader, sindicatul Europol: Am legitimat respectivul conducător auto, am aplicat sancțiunea, timp în care cel care era sancționat era foarte supărat că el ar fi vrut să-și rezolve problema cu celălalt. L-a acuzat pe respectivul că l-a pârât la polițist.