Declin demografic accentuat în România. Ce l-ar putea stopa?

Data publicării:
batrani

România e într-un declin demografic accentuat, arată ultimele datele Eurostat. Populaţia României a scăzut, într-un singur an, cu 6 la sută. Nici la capitolul decese care puteau fi evitate ţara noastră nu stă bine. E pe primul loc în Uniunea Europeană.

Anul trecut, în România, rata mortalităţii a fost de 13,3 la mia de locuitori, în timp ce rata natalităţii a fost de 9,7 la mie. E indiciul unui declin demografic, avertizează specialiştii.

Citiți și: Lucian Boia: Nu se mai poate în halul ăsta, cu atâtea recorduri negative ale României, faci o listă nesfârșită!

„România va continua să stea prost . Mai mult, tendinţa de deteriorare este foarte bine instalată prin toate mecanismele. Numărul de decese e de aşteptat să rămână la acel număr foarte ridicat, de 260 de mii”, spune Vasile Ghețău, de la Centrul de Cercetări Demografice.

Iar tendinţa nu e deloc încurajatoare.

„Având în vedere că suntem în al 29-lea an de scădere a populaţiei ţării şi de deteriorare a structurii pe vârste, stoparea declinului, în opinia mea, nu mai este posibilă. La o scădere anuală de 140-150 de mii”, arată Vasile Ghețău.

Grav e şi că România e pe primul loc în rândul ţărilor europene la rata deceselor în rândul persoanelor sub 75 de ani, care puteau fi evitate.

Citiți și: România, printre statele UE care au înregistrat cea mai mare scădere a populaţiei în 2017

„Din păcate, nu există programe de prevenţie funcţionale. Şi oricum, un program de prevenţie are rezultate notabile abia după 10-15 ani. Există pacienţi care vin preventiv, dar, din păcate, nu sunt o majoritate”, explică Rodica Tănăsescu, președinta sindicatului național al medicilor de familie.

Am întrebat, pe stradă, câțiva vârstnici dacă se duc la doctor:

„Dar ce, m-a lovit trăsnetul să mă duc la doctor?! Nu mă duc la doctor decât accidental, când dau ortu popii...”, răspunde, încercând să fie amuzantă, o doamnă.

„Nu merg, nu îmi plac medicii. Mă tratez singurică, mă duc la farmacie, mă servesc ele...”, spune o alta.

„Aşa suntem noi, românii, din naştere educaţi, numai când se întâmplă beleaua... Eu sunt mai prevăzător, mă mai caut aşa, mă mai duc..”, mărturisește un bărbat.

Între cele mai frecvente cauze ale acestor decese, la nivelul Uniunii Europene, se numără insuficienţa cardiacă, accidentul vascular cerebral şi cancerul de sân.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...