Din cauza modificării legii, peste 300 de copii cu nevoi speciale încă nu au primit ajutorul de la stat

Data publicării:
maini copil

Copiii cu cerinţe educaţionale speciale primesc 16,6 lei, zilnic, pentru mâncare şi 610 lei pe an pentru rechizite şi haine. Potrivit Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Bihor, în judeţ există 316 copii cu cerinţe educaţionale speciale integraţi în învăţământul de masă.

Până în această vară, banii au fost daţi de consiliile locale. Însă, din luna septembrie, în Monitorul Oficial a fost publicat un ordin de ministru care a trecut finanţarea la consiliile judeţene. Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Bihor, instituţia nu a început acordarea ajutoarelor financiare pentru că aşteaptă normele de aplicare ale legii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri