Dispare o frântură din „Micul Paris”. Proprietarul vrea să ridice în locul grădinilor din zona Kiseleff un bloc

Data publicării:
gradina

Dacă proiectul care s-a aflat în dezbatere publică va fi aprobat de primărie grădinile franţuzeşti din zona Kiseleff vor putea fi admirate doar în fotografii.

Clădirea ar urma să fie construită într-o zonă care, momentan, figurează la Primăria Capitalei ca spaţiu verde. Blocul va avea trei etaje şi va fi construit în locul în care acum se află cele două grădini.

Copii în miniatură ale grădinilor din curtea Palatului Versailles, acestea au fost amenajate în curtea fostei locuinţe a ambasadorului Germaniei la Bucureşti.

Actualul proprietar al terenului de 11.000 mii de metri pătraţi este un avocat. Vecinii spun că femeia, Lucia Cherecheș, a încercat să cumpere şi alte clădiri din zonă.

Ea s-a arătat deranjată de prezenţa echipei Digi24 în zonă şi a încercat să scape de jurnalişti.

Fără să stea prea mult pe gânduri, proprietara terenului din Şoseaua Kiseleff a trecut apoi la ameninţări:„Sunt avocat. Vă dau în judecată”

Proiectul a apărut în 2010 şi prevedea construirea a cinci imobile de locuit pe terenul unde se află acum grădinile şi două case interbelice. Proprietarul a obţinut de la Primăria Sectorului 1 avizul de demolare a caselor istorice, dar la scurt timp acesta a fost contestat în instanţă.

După doi de procese, Curtea de Apel Bucureşti a anulat definitiv avizul dat de primărie. La sfârşitul anului 2013, a fost emis însă un nou plan de detaliu pentru un bloc de trei etaje.

Proiectul imobiliar din Şoşeaua Kiseleff ar aduce proprietarului un câştig de câteva milioane de euro, în condiţiile în care un apartament în zonă costă chiar şi 250.000 de euro.

Planul a fost avizat de Primăria Capitalei, iar acum urmează să fie supus la vot într-una din şedinţele consiliului general. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri