Doliu la Spitalul Județean Buzău. Colegii își iau rămas-bun de la doctorița Ștefania Szabo. Când are loc slujba de înmormântare

Data actualizării: Data publicării:
Ștefania Szabo
Foto: Facebook/Ștefania Szabo

Trupul neînsufleţit al Ştefaniei Szabo, directorul medical al SJU Buzău, găsită decedată în camera de gardă a unităţii sanitare, a fost depus la Biserica spitalului judeţean.

Trupul neînsufleţit al doctoriței a fost preluat, joi dimineaţă, de familie de la Serviciul de Medicină Legală Buzău şi depus la Biserica „Sfântul Pantelimon” din curtea unităţii medicale, scrie News.ro.

Aici angajaţi ai spitalului dar şi oameni din afara unităţii sanitare au venit pentru a-i aduce un ultim omagiu, au adus flori şi au aprins lumânări.

Citește și: Legiştii au finalizat necropsia directorului medical al SJU Buzău, Ştefania Szabo. Când și unde va avea loc înmormântarea

La ora 12:00 este programată o slujbă religioasă la care vor participa opt preoţi, printre care doi reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.

După ora 13:00, sicriul va fi mutat la Capela Bisericii Eroilor din Buzău, unde va rămâne până vineri dimineaţă. Ulterior, cortegiul funerar va porni spre Bucureşti, trupul neînsufleţit al dr. Lavinia Ştefania Szabo urmând să fie depus la Capela Bălăneanu, în sectorul 2.

Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, în jurul prânzului, la Biserica Bălăneanu, după care urmează înhumarea la Cimitirul „Tudor Vladimirescu”, din sectorul 5, pe Şoseaua Antiaeriană.

Citește și: Ce este Propofol, anestezicul găsit în camera unde a murit doctorița din Buzău. Medicamentul, cauza decesului lui Michael Jackson

Medicul Ştefania Szabo, care avea 37 de ani, a fost găsită decedată marţi dimineaţă, în camera de garda a unităţii medicale.

Anchetatorii ar fi găsit în camera de gardă a Secției Chirurgie, din Spitalul Județean Buzău, seringi și o fiolă de propofol, un anestezic puternic pe care se presupune că medicul și l-ar fi injectat, scrie News.ro. Mașina Ștefaniei Szabo a fost ridicată pentru cercetări. Familia medicului a solicitat ca la necropsie să participe și un medic legist independent.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Ce se știe despre influencerul cu „cap de pasăre” care cucerește internetul: „Medicii nu se așteptau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Delia când renunță la hainele largi. Fanii, impresionați de apariția artistei: „Ești o păpușă!”
Film Now
Christina Applegate, diagnosticată cu scleroză multiplă, ar fi fost internată în spital. Ce se știe despre...
Adevarul
Cine e bărbatul care a lăsat pacienții fără oxigen la Spitalul Pantelimon: s-a întors să fure a doua oară în...
Newsweek
Dezamăgire pentru un pensionar care a avut 3.500 lei salariu. Ce pensie infimă primește? Cum se face calculul?
Digi FM
Ce au descoperit medicii în stomacul unui bărbat internat cu dureri abdominale groaznice: „Era acolo de 20 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Cum arată Gabriela Spanic în 2026, la 52 de ani. Actrița, despre cel mai greu moment: „Au încercat să mă...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...