Dosar penal în cazul ursului ucis în Sibiu

Data publicării:
urs-lp

Poliția Sibiu a deschis un dosar penal pentru uz de armă letală în cazul uciderii ursului care a ajuns în oraș. Procedura este una standard, iar condițiile folosirii armei „au fost clare”, a precizat purtătoarea de cuvânt a Poliției Județene Sibiu, relatează News.ro.

urs-lp

„Problema când se trage cu armă cu tranchilizante este că, pentru a-şi face efectul, trebuie să te apropii foarte mult de animal. Au încercat, dar procedura a eşuat. S-a considerat că este mai sigur pentru populaţie, dată fiind starea de agitaţie a animalului, să se intervină cu o armă de foc. S-a tras de la mai mult de 50 de metri de către un membru al Asociaţiei Vânătorilor”, a declarat Luciana Lazăr.

Operaţiunea la care au participat zeci de angajaţi ai mai multor instituţii a durat mai bine de o oră şi jumătate. Polițiștii au încercat tranchilizarea animalului, dar procedura nu a reuşit.

La intervenţie au participat zeci de poliţişti, jandarmi, pompieri, medici, vânători, angajaţi ai Direcţiei Silvice, ai Direcţiei Sanitar Veterinare, dar şi reprezenţi ai altor instituţii, inclusiv prefectul judeţului, Cristian Roman.

De când a fost văzut prima dată până în momentul în care a fost prins, ursul a trecut pe lângă mai multe sedii de bănci, pe lângă un hotel, prin preajma mai multor unităţi de învăţământ, dar şi prin apropierea celei mai mari pieţe agroalimentare din municipiul Sibiu.

În zona pieţei, animalul s-a urcat pe acoperişul unei case şi apoi a coborât în curte, autorităţile crezând că vor reuşi să-l prindă, însă, acesta a scăpat şi a intrat în curtea unei fabrici.

„La rapiditatea cu care se mişca, sărea garduri, ursul era un real pericol. S-a încercat cu tranchilizante să se oprească ursul, dar nu s-a reuşit. La un moment dat, ursul a intrat în curte la fabrica de mobilă, unde erau 50 de oameni, care erau în pericol. Tranchilizantul îşi face efectul în funcţie de cum prinzi animalul, cât de adânc intră, câţi ani are animalul. Tranchilizantul, din ce mi s-a explicat, putea să-şi facă efectul şi după 30 de minute”, a declarat prefectul Cristian Roman.

Reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu au precizat că animalul va fi incinerat.

Potrivit datelor preliminare ursul avea aproximativ şase ani şi circa 150 de kilograme.

Autorităţile au demarat o anchetă pentru a stabili cum a ajuns ursul în oraş.

Având în vedere zona unde a fost semnalat prima dată, autorităţile au presupus că animalul a ajuns în Sibiu din Pădurea Dumbrava, aflată în imediata apropiere a oraşului şi legată de acesta prin Parcul Sub Arini.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...