Drona inteligentă, invenţia unor elevi români

Data publicării:
drona

Cel care controlează drona este înştiinţat cu exactitate unde are loc incendiul şi cât de mare este. Tinerii îşi vor prezenta invenţia la un târg de ştiinţă din Statele Unite ale Americii. „Senzorul este foarte sensibil, ceea ce este un lucru foarte bun deoarece o să citească foarte repede datele şi o să fie corecte”, a spus Paul Paraschiv.

Elevii au lucrat, timp de patru luni, pentru a construi modelul. Scheletul dronei a fost comandat de pe un site de specialitate după care tinerii, împreună cu profesorul lor, au montat fiecare piesă, de la senzori, cameră video, motoare şi până la elice.

Drona propriu-zisă este numai mijlocul de transport pentru că partea cea mai importană şi esenţa, inima proiectului, este microcontrolorul cu senzorul respectiv”, a spus Vlad Neagu, elev al Liceului Teoretic Carmen Sylva.

„Această idee ne-a venit când ne-am uitat la diferite documentare şi am văzut aceeaşi problemă: încălzirea globală şi foarte multe incendii forestiere şi de vegetaţie”, a spus Paul Paraschiv.

Toate datele pe care drona le strânge vor fi transmise în timp real la sol, pe un laptop, unde vor fi analizate. „Drona va avea în final şi o cameră de termoviziune, adică un mic cip care dă o imagine de 80/60 de pixeli cu o codare a temperaturii care va fi foarte util pentru că potenţiale zone de incendiu, care nu sunt incendii reale, pot fi depistate prin temperatura pe care o au”, a spus Florin Şerbu, profesor de fizică.

Micii inventatori îşi vor prezenta drona la Olimpiada I-Sweep din Houston, Texas, la sfârşitul lunii mai. Pentru doi dintre elevi, drumul şi cazarea vor fi plătite de organizatori, iar ceilalţi doi elevi vor trebui să se descurce singuri. Costurile totale pentru deplasarea în Statele Unite ajung la 9.000 de dolari.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri