După ce au fost bulversați că trebuie să lucreze de acasă, angajații s-au sucit: Nu mai vor nici biroul, nici programul de dinainte

Data actualizării: Data publicării:
femeie la laptop
O femeie este obligată să plătească daune angajatorului, pentru că făcea altceva în timpul în care trebuia să muncească. FOTO: Profimedia Images

Pandemia a schimbat pentru mulţi dintre noi modul în care lucrăm. Un studiu realizat la nivel mondial arată că trei sferturi dintre angajaţi nu şi-ar dori să revină la aceleaşi condiţii în care îşi desfăşurau activitatea înainte de criza sanitară.

Pentru mulţi, noile reguli au avut şi efecte secundare pozitive, la care nu doresc să mai renunţe, cum ar fi munca la distanţă sau programul flexibil.

Un studiu realizat în luna octombrie în 18 ţări, pe un eşantion de peste 8.000 de angajaţi din întreprinderi mici şi mijlocii relevă că aproximativ 75% dintre ei nu vor vrea să mai lucreze în aceleaşi condiţii în care o făceau înainte de pandemie. 

Cei mai mulţi, 39%, şi-ar dori să nu mai aibă un program de muncă standard, de la 9.00 la 17.00.

Alţii îşi doresc să nu fie nevoiţi să meargă la acelaşi birou în fiecare zi.

32% ar vrea chiar ca săptămâna de lucru să nu mai cuprindă cinci zile. 

Principalul câștig: timpul petrecut în familie

Multe dintre aceste dorinţe sunt legate de efectele secundare pozitive pe care le-au resimţit mulţi angajaţi, datorită schimbărilor provocate de pandemie. Principalul câştig este considerat timpul petrecut cu familia. Aproape 50% dintre cei chestionaţi se bucură că au putut să stea mai mult cu cei dragi.

Un alt avantaj identificat este posibilitatea de a economisi bani.

Iar cel de-al treilea, în strânsă legătură cu primele două, este lucratul la distanţă. 

Acest nou mod de lucru, flexibil din toate punctele de vedere, este elementul pe care mulţi angajaţi ar vrea să îl păstreze şi după criza sanitară. Ca acest lucru să se realizeze, companiile vor trebui să se adapteze şi să investească în dotarea salariaţilor săi cu tehnologia necesară pentru a avea toate condiţiile de la birou, în propria casă. Studiul a relevat că 38% dintre angajaţi au nevoie de acest sprijin.

Astfel, firmele trebuie să mărească şi să adapteze sprijinul pe care îl dau angajaţilor pentru a menţine nivelul lor de productivitate, de conectare şi de siguranţă.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri