Video „E foarte scump”. Orașul în care apa a ajuns să coste 15,63 de lei pe metru cub. Compania de apă și primăria dau vina una pe alta

Data publicării:
barbat umple paharul cu apa de la robinet
În Târgu Jiu, compania de apă a anunțat că tariful va fi de 15,63 lei pe metru cub. Credit foto: Guliver/Getty Images

Tarifele la apă și canal au crescut în acest an în mai multe județe. Și în Gorj, compania de apă a anunțat că tariful va fi de 15,63 lei pe metru cub, fapt care îi nemulțumește profund pe localnici. Oamenii spun că nu înțeleg de ce s-au făcut aceste scumpiri, pentru că vara primesc apă cu porția, din cauza secetei, iarna, la fel, din cauza înghețului. Compania de apă și primăria dau vina una pe alta.

Supărarea localnicilor nu este legată doar de prețul apei, care e furnizată după un program. De șase ani, firma nu reușește să termine niște lucrări.

Anamaria Ianc, jurnalist Digi24: Lucrările la rețeaua de canalizare din acest cartier al municipiului Târgu Jiu au fost finalizate, însă nu poate fi făcută recepția finală. Așadar, vorbim despre sute de oameni care s-au racordat la rețea, însă nu o pot folosi.

Primăria a amendat atât constructorul, cât și compania de apă. În ceea ce privește tariful pentru apă și canal, primarul îl consideră nejustificat. De cealaltă parte, firma dă vina pe primărie pentru blocarea lucrărilor.

Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu: Era normal ca acest tarif să fie corelat cu nivelul de execuție al lucrărilor. În condițiile în care lucrările sunt la nivelul a 10% din ceea ce trebuia executat din 2012, în condițiile în care s-au pierdut fonduri europene.

Traian Pătrășcoiu, directorul companiei de apă: Suntem, de ceva timp, un an jumătate, cred că doi ani, în identificarea unei soluții pentru a găsi Primaria o suprafață de teren pe care să trecem conducta din cartierul Tismana. Independent de evoluția proiectului, banii care se încasează de la utilizatori sunt bani încasați și bani băgați în cont, contravaloarea cât a fost prevăzută în evoluția tarifară nu poți sa te atingi de ei.

Localnic: Nejustificat. Ei n-au justificare, ei abuzează pe necunoaștere.

Localnic: Exagerat aici. Aceleași țevi vechi de zeci de ani, același dezastru.

Localnică: E scump, e foarte scump! 15 lei?! Păi și salariu... noi ce avem?

Apa s-a scumpit și în alte orașe. La Râmnicu Vâlcea, un metru cub costă 12,15 lei, în Petroșani - 10,58 lei, în Cluj Napoca - 12,33 lei iar în Sibiu - 11,39 lei.

reporter: Anamaria Ianc
operator: Ionuț Voinea

 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Care este diferența dintre o copie legalizată și un duplicat. Când ai nevoie de fiecare în parte
Digi FM
Fiica unei actrițe și a unui regizor, în comă de 12 ani: "Viața merge înainte cum poate. Vom lupta până la...
Pro FM
Sophie Grégoire rupe tăcerea despre noua relație dintre Justin Trudeau și Katy Perry: „Sunt om. E normal să...
Film Now
Actrițele care au strălucit la Governors Awards. Jennifer Lawrence și Jennifer Lopez, îndrăznețe și admirate...
Adevarul
România în fața unor crize profunde: „Am luat un medicament de răceală, deși pacientul are cancer avansat”
Newsweek
Judecătorii CCR și membrii CSM, bonus la pensie între 25.000 și 50.000 de lei. Ce privilegii au de la Guvern?
Digi FM
Problema de matematică care le-a dat bătăi de cap utilizatorilor de internet. Tu poți găsi răspunsul corect...
Digi World
Dieta Portfolio, regimul care face furori la nivel mondial. Ce este și de ce unele studii spun că reduce...
Digi Animal World
Cel mai popular nume de câine din 2025. A fost considerat „învechit”, dar a revenit în top rapid
Film Now
Tom Cruise, spectacol pe ringul de dans. Actorul a făcut furori alături de Debbie Allen înainte de gala...
UTV
Cum arată apartamentul în care a locuit Horia Moculescu. Locuința boemă se află lângă Parcul Cișmigiu