Epidemiologul Molnar Geza: Al doilea vârf va fi depășit în două săptămâni. Ce spune acesta despre carantină și starea de urgență

grafic evolutie covid-19 descrestere
Sursa foto: Getty Images

Epidemiologul Molnar Geza a afirmat, sâmbătă, la Digi24, că numărul mare de cazuri din ultima vreme nu este răspândit egal în toată țara iar în acest moment România trece printr-o “revenire” a primului val de îmbolnăviri, care va trece în maxim două săptămâni. El consideră că izolarea este un act medical iar carantina unul administrativ, iar persoanele infectate trebuie izolate pentru a nu răspândi virusul. Epidemiologul nu consideră că starea de urgență se mai impune să fie folosită în acest moment.

„În momentul de față nu discutăm de o stare epidemică generală pe întreg teritoriu al țării sau respectiv la întreaga populație a României. Un lucru care enervează pe mulți, cifrele nu spun totul, în cazul în care nu cunoaștem conținutul cifrelor. Există o creștere semnificativă în anumite zone. Unele sunt zone vechi, Galați, Vrancea sunt cel puțin de 7 zile. A intrat și Buzăul mai recent. De asemenea, 7 zile și peste 7 zile Prahova, Argeș în primul rând, Dâmbovița, unde avem o creștere semnificativă a numărului de cazuri depistate. Asta se datorează și faptului că a crescut semnificativ numărul testărilor, dar făcă nicio discuție este vorba de o transmitere.

Suntem la o redeșteptare a valului sau respectiv o revenire a valului, care, în momentul de față, circulă prin focare, pentru că jumătatea din cazuistica înregistrată în ultimele două săptămâni arată o creștere de 34%, după datele OMS. În cele 14 zile anterioare zilei de data de 9 iulie, am înregistrat o creștere de 38% și indicele de reproducere este 1,1%, care nu este favorabilă. Fără nicio discuție, ar fi ideal să fim sub 1, dar nu este nici atât de prăpăstios, încât să ne facem alte gânduri decât aceea de a respecta fiecare individual mijloacele posibile de protecție, pentru că aici nu există niciun tratament specific.

Sunt optimist. Anticiparea mea este că și acest al doilea vârf va fi depășit în maxim două săptămâni și va începe fără nicio discuție o scădere”, a declarat Molnar Geza.

"Izolarea la o boală pandemică este absolut necesară"

Acesta spune că cei 403 oameni infectați cu noul corornavirus care s-au externat ca urmare a lipsei măsurii legale de carantină ar mai putea genera încă peste 800 de cazuri în săptămâna următoare.

“Faptul că peste 400 de persoane au ieșit cu testul pozitiv confirmat pentru COVID este îngrijorătoare, pentru că la acest indice de transmisibilitate dacă nu luăm în considerare altceva decât 1,1%, în timpul existenței lui în familie și la locul de muncă, a.ș.m.d. pot transmite la cel puțin o persoană.

Izolarea la o boală pandemică este absolut necesară. Este complet altceva că în acel proiect se face foarte multă suprapunere între carantină și izolare. Izolarea este un act medical. Trebuie lăsată în mâna medicinii și asistenței medicale iar carantinarea este un act administrativ", a spus Molnar Geza.

"Reintroducerea stării de urgență nu va rezolva mare lucru"

Epidemiologul spune că instituirea stării de urgență nu va scădea numărul de cazuri.

"Posibilitatea reintroducerii stării de urgență nu va rezolva mare lucru, în sensul evoluției cazuisticii și înregistrării cazuisticii.

Măsurile administrative sunt necesare pentru a exista pârghiile de acțiune. În cazul în care suntem mai precauți și mai preventivi în comportamentul individual și de grup, se estompează și urmează scăderea inevitabilă ca orice viroză respiratorie”, a afirmat specialistul.

Redactor: Alexandru Costea

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate