Experiment cu un simulator performant: Alcoolul nu este compatibil cu șofatul

Data publicării:
alcool la volan foto facebook titi aur

Imaginile au fost filmate pentru o campanie împotriva consumului de alcool la volan. Ceea ce au făcut, însă, personajele clipului se întâmplă din păcate în fiecare zi, în viaţa reală. Un om moare odată la două zile şi trei sunt grav răniţi în fiecare zi pentru că un şofer, motociclist sau biciclist bea înainte să plece la drum.

Cu ajutorul unui simulator performant, am încercat să aflăm ce simte şi mai ales ce vede un şofer care se urcă la volan după ce consumă băuturi alcoolice. Prima dată am setat computerul să redea drumul pe care îl vede un om care consumă câteva pahare cu vin. Adică o alcoolemie de 0,5 la mie.

„Parcă se învârte totul. Este exact senzaţia pe care o are un om care a consumat acele pahare de vin şi apoi s-a urcat la volan. Asta se întâmplă la 0,5 la mie”, transmite corespondentul Digi24 Bogdan Ocnaru.

Am continuat experimentul, dar am crescut alcoolemia din sânge la 1. La această valoare, un om normal abia dacă reuşeşte să stea în picioare. Nici la volan nu-i e mai bine.

„Accident. Nu mai e deloc clar ceea ce văd afară. M-am urcat pe bordură. Am făcut accident după mai puţin de un kilometru”, transmite corespondentul Digi24 Bogdan Ocnaru.

Titi Aur: De când se întâmplă ceva în faţă până când am pus frână, trec o secundă şi jumătate. Când eşti obosit, sub influența unor medicamente sau a alcoolului, timpul de reacţie creşte de la 1,5 secunde până la 2, 3, 4, 5, infinit. Adică nu mai reacţionezi deloc. Dacă ne gândim că într-o secundă la 100 de km/h facem 27 de metri, dacă creştem timpul de reacţie cu încă 0,5 secunde, înseamnă că vom mai parcurge 10-15 metri mai mult decât dacă am fi fost în stare normală.

Ca să ne convingem că simulatorul nu e defect, am setat alcoolemia la zero şi am pornit. Maşina a răspuns la comenzi, cu viteza legală am parcurs întreg traseul fără nicio problemă.

Autorităţile din întreaga lume se confruntă cu aceeaşi problemă. Această fotografie, spre exemplu, a fost realizată de autorităţile din Marea Britanie. Şoferii sunt întrebaţi cine vor să-i conducă acasă, bineînţeles după ce au consumat alcool. Pot să aleagă între un taxi, o maşină de poliţie, o ambulanţă sau o maşină mortuară.

În România luna sărbătorilor de iarna este cea în care poliţiştii suspendă cele mai multe permise de conducere. Anul trecut au fost 1040. În acest an vor fi, probabil, mai multe. Până acum au fost aproape 100 în fiecare zi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salarii de 3.000 de euro brut pentru profesorii debutanți. Ce schimbări propune un expert în educație
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Una în rochie transparentă, cealaltă în roșu aprins. Dua Lipa și Shakira au făcut spectacol la Madrid
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
„Afacerile” Stegarului Dac. Cezar Cătălin Avrămuță apare în istoricul a cel puțin 16 firme. A fost și...
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Ben Affleck, primele declarații după moartea ambilor părinți. Ce a descoperit despre mama sa: „A fost foarte...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...