Fără lift de 26 de ani

Data publicării:
lift

Proprietarii apartamentelor de la ultimele etaje ale blocurilor turn au ajuns la disperare. Unii dintre ei au de urcat câte 100 de trepte de fiecare dată când ajung acasă.

În ciuda chinului, oamenii nu au soluţii pentru instalarea unui ascensor. Nu au resurse pentru a acoperi costurile de 20.000 de euro.

Ne ajunge cam 1.800 de lei de apartament. Am o pensie de 800 de lei şi un copil în întreţinere,” spune o locatară.

Fiind de multe ori multe apartamente închiriate e greu cu proprietarii, nestând aici nu te interesează,” adaugă alta.

Sunt 30 de blocuri turn fără lift, şi într-un singur caz a fost găsită o soluţie, deocamdată. O parte dintre locatari au pus mână de la mână şi a cumpărat un ascensor de care se pot folosi doar cei care au plătit.

Preşedinţii celorlalte asociaţii de proprietari spun că au încercat să obţină fonduri de la primărie, însă de trei decenii nu a primit decât promisiuni.

„Am fost în audienţă la primar, la viceprimar, la toţi de la Revoluţie încoace. Şi m-am lovit ca nuca de perete când nimeni nu m-a putut ajuta,” spune Mihai Andrieş, preşedintele Asociaţiei de Locatari Oancea.

Singura soluţie comună ar fi accesarea unor fonduri europene.

Uniunea Europeană poate aproba alocarea de fonduri nerambursabile pentru reabilitarea lifturilor din interiorul blocurilor. Totul depinde însă de asociaţia de proprietari care la rândul ei trebuie să contribuie cu o sumă de bani,” explică Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.

În cazul accesării unor fonduri europene, 60% din fonduri ar fi nerambursabile. Primăria ar trebui să contribuie cu 20%, la fel ca asociațiile de proprietari.

Citiți și: Liftul unui bloc din Bârlad nu mai funcționează de 25 de ani: „Ginerele mă ia în spinare. E și de râs și de plâns”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri