Florin Manole, la prezentarea bilanţului activităţii sale ca ministru: „Aproape 8.000 de persoane au pierdut beneficiile de handicap”

Data actualizării: Data publicării:
florin manole
Florin Manole. Foto: Inquam Photos / George Călin

Aproape 8.000 de persoane au pierdut beneficiile de handicap în urma a peste 72.000 de reevaluări, care au scos la iveală certificate acordate nejustificat, în timp ce peste 11.000 de alte persoane au primit încadrare într-un grad mai grav și drepturi majorate, a anunțat luni fostul ministru al Muncii, Florin Manole.

„Agenția Națională pentru Protecția Persoanelor cu Dizabilități a realizat în această perioadă peste 72.000 de reevaluări care au dus la identificarea unui număr de 8.750 de certificate care nu trebuiau să fie acordate și pentru care s-a decis neîncadrarea în grad de handicap”, a declarat acesta. 

Fostul ministru a subliniat că verificările au făcut parte dintr-o strategie mai amplă de combatere a fraudelor și abuzurilor din sistem, în paralel cu măsuri împotriva muncii la negru.

În același timp, controalele au scos la iveală și situații în care persoane încadrate greșit au fost dezavantajate.

„Pentru că obiectivul nostru nu a fost doar lupta cu frauda, ci și justiția socială, peste 11.000 de persoane care trebuiau să aibă, conform realităților medicale, un grad de încadrare superior, au primit acest grad de încadrare”, a adăugat Manole.

Datele prezentate arată un impact dublu al reevaluărilor: pe de o parte, eliminarea cazurilor considerate nejustificate, iar pe de altă parte, creșterea sprijinului pentru persoanele care aveau nevoie reală de protecție socială.

Autoritățile susțin că aceste acțiuni vor continua, în încercarea de a asigura corectitudinea sistemului și direcționarea resurselor către beneficiarii legitimi.

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Salma Hayek a furat toate privirile la deschiderea CM 2026. Apariția ei în costum roșu aprins a făcut...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andra, spectaculoasă după ce a slăbit considerabil. Val de reacții după ce artista a apărut într-o rochie...
Film Now
Cine este logodnicul lui Kate Hudson. Actrița i-a dedicat o postare dulce de ziua lui de naștere: „Cel mai...
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează...
Newsweek
Parlamentarii au votat pentru creșterea unor pensii cu 200 lei. Care perioade vor deveni contributive?
Digi FM
Dan Negru critică două dintre destinațiile de vacanță preferate ale românilor: „Nu le-aș recomanda”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Pericol ascuns în sezonul cald. Bacteria rară care poate provoca simptome severe după mușcătura de căpușă
Film Now
Hugh Jackman, criticat dur de fani după ce a făcut publică o fotografie în care apare alături de Sutton...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme