Ford Craiova ar putea angaja ucenici și stagiari

Data publicării:
ford

Numărul locurilor de muncă la fabrica Ford din Craiova ar putea creşte, în condiţiile în care angajatorii ar putea primi de la stat, prin finanţare europeană, valoarea în lei a 250 de euro pentru fiecare persoană angajată în ucenicie şi echivalentul în lei a 300 de euro pentru fiecare stagiar, cu condiţia eliberării certificatelor de ucenic şi stagiar, potrivit Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale (MMJS).

ford

În prezent, ministerul lucrează la crearea de legi prin care angajatorii să primească de la stat, prin finanţare europeană, timp de trei ani, echivalentul în lei a 250 de euro pentru fiecare ucenic şi valoarea în lei a sumei de 300 de euro pentru fiecare stagiar, cu condiţia de a elibera certificate de ucenici şi stagiari, precizează MMJS.

„Măsurile vizează reducerea şomajului şi calificarea forţei de muncă, dar şi stimularea angajatorilor şi au fost apreciate de reprezentanţii companiei americane”, mai arată Ministerul Muncii.

Ford a investit la Craiova, din 2008 până în prezent, peste un miliard de euro, în producţia de vehicule şi motoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri